Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cine sunt cei patru magistrați…

Cine sunt cei patru magistrați ai Curții Constituționale care au validat rezultatele referendumului?

Colaj ZdG

Judecătorii Curții Consituționale (CC), Dominica Manole, Viorica Puica, Nicolae Roșca și Liuba Șova au votat pentru confirmarea rezultatelor referendumului constituțional organizat la 20 octombrie, privind parcursul european al țării, unde pentru opțiunea „DA” au votat 50,39% dintre alegător, rezultat care validează, astfel, propunerea introducerii în Constituție a obiectivului de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană.

Președinta CC, Dominica Manole: judecător la Curtea de Apel Chișinău, Colegiul civil și de contencios administrativ (2005-2017); judecător la Judecătoria Ciocana, Chișinău (1990-2004); consultant în cadrul Curții Supreme (1985-1990). Lector în cadrul Facultății de Drept al Universității de Stat din Moldova (2015-2016); formator la Institutul Național al Justiției (2011-2017); formator pentru Consiliul Europei (2012-2016); vicepreședinte al Pilonului I al Strategiei implementării reformelor în sectorul judecătoresc (2011-2014). Numită în funcția de judecător al Curții Constituționale prin Hotărârea Parlamentului nr. 121 din 16.08.2019. Președinte al Curții din data de 10 Noiembrie 2023 (AG-3)

Viorica Puica: judecător și Președinte interimar al Curții Supreme de Justiție (2023); judecător la Judecătoria Botanica mun.Chișinău/Judecătoria Chișinău, sediul Centru (2002 – 2023); detașată, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.94/7 din 02.03.2011, la Institutul Național al Justiției în funcția de Șef al Direcției instruire judecători și procurori ( 2011 – 2012); avocat, membru al Uniunii Avocaților din Republica Moldova în cadrul Baroului „Facultatea de Drept” ( 2000 – 2002); consultant, șeful secției de generalizare a practicii judiciare și de analiză a statisticii judiciare în cadrul Tribunalului Chișinău (1996 – 2000); lector universitar la Catedra de Drept procesual civil, Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova ( 1996 – 2007); formator la Institutul Național al Justiției ( 2009 – 2022). Numită în funcția de judecător al Curții Constituționale prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 534/35 din 24.11.2023.

Liuba Șova: lector superior în cadrul Departamentului de Drept Public, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova (2010-2018); lector în cadrul catedrei de Drept Constituțional și Drept Administrativ din cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova (1994-2010). Avocat, membru al Uniunii Avocaților din Republica Moldova în cadrul Baroului „Facultatea de Drept” (1998-2005); consilier al Președintelui Curții Constituționale a Republicii Moldova (2005-2007). Expert în cadrul Consiliul Ştiinţific-Consultativ de pe lângă Curtea Constituţională a Republicii Moldova (2013 – 2015); membru al Centrului de Studii Constituţionale şi Educaţie a Drepturilor Omului din Republica Moldova (2006 – prezent). Autor a peste 30 de articole științifice în domeniul dreptului constituțional. Decorată cu Diploma Universității de Stat din Moldova „Pentru realizări distincte didactico-științifice, merite deosebite în domeniul pregătirii cadrelor de înaltă calificare și cu prilejul celei de-a 65-a aniversări din ziua fondării USM” (2011) și cu medalia „Universitatea de Stat din Moldova”, decernată cu prilejul celei de-a 60-a aniversări a USM (2006). Numită în funcția de judecător al Curții Constituționale prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 403 din 15 august 2019.

Nicolae Roșca: Șef catedră / șef Departament Drept Privat la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova (2010-2019); lector, lector superior, conferențiar universitar  la Facultatea de drept a Universității de Stat din Moldova (1992-2019); avocat, membru al Uniunii avocaților din Republica Moldova (1993-2019); membru al Comisiei de certificare de pe lângă Ministerul Finanţelor (2014-2016); Președinte al Colegiului disciplinar al judecătorilor (2010-2014); membru al consiliului științific consultativ de pe lângă Curtea Supremă de Justiție (2007-2012); membru al Comisiei de licențiere a avocaților (2005-2006).  Membru al grupului de lucru pentru elaborarea Codului civil, a Legii cu privire la cadastrul bunurilor imobile, Legii cu privire la societățile cu răspundere limitată, Legii apelor. Autor și coautor a peste 75 de publicații didactice și științifice, inclusiv: „Dreptul afacerilor”; „Constituirea societăților comerciale în Republica Moldova”; „Instituția falimentului în legislația Republicii Moldova”; „Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică”; „Drept civil. Drepturi reale principale”; „Comentariu la Codul civil”; „Comentariu la Legea cu privire la societățile cu răspundere limitată”. Numit în funcția de judecător al Curții Constituționale prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 404 din 15 august 2019. Președinte al Curții din data de 25 aprilie 2023. (HCC nr. AG-1) – 10 Noiembrie 2023.

Judecătorii Serghei Țurcan și Vladimir Țurcan au avut opinii separate la adoptarea hotărârii.

Rezultatele referendumului constituțional

În context, în baza proceselor-verbale privind totalizarea rezultatelor votării la referendum întocmite și aprobate de consiliile electorale de circumscripție, Comisia Electorală Centrală a constatat o prezență la urnele de vot de 50,72%. 1 532 264 de alegători au primit buletine de vot pentru referendum, 1 531 392 de alegători au participat la votare.

Din numărul total de 1 488 874 de voturi valabil exprimate, alegătorii au votat astfel:

  • pentru opțiunea DA au votat 749 719 de persoane;
  • pentru opțiunea NU – 739 155 de persoane.

Astfel, membrii CEC au aprobat în cadrul ședinței Raportul privind rezultatele organizării și desfășurării referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024, care se referă la cadrul normativ, constituirea secțiilor de votare, reflectarea activității în mass-media, procesul de votare, numărarea, totalizarea voturilor și centralizarea rezultatelor, etc. Hotărârile Comisiei despre participarea cetăţenilor la votare, procesele-verbale privind totalizarea rezultatelor scrutinului, precum și raportul Comisiei privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, vor fi remise Curţii Constituţionale.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat rezultatele preliminare ale referendumului republican, după ce au fost procesate 100% din procesele verbale pe 21 octombrie. Astfel, pentru aderarea la UE au votat 50,39% dintre alegători, ceea ce reprezintă 750 238 de voturi, iar 49,61% dintre cetățeni și-au dat votul pentru opțiunea „Nu”, ceea ce reprezintă 738 636 de voturi.