Cimitirul de la Fălești, dedicat Eroilor Români căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost vandalizat. Reacția Ambasadei României și MAEIE
Ambasada României în R. Moldova declară că s-a autosesizat în legătură cu vandalizarea cimitirului din localitatea Fălești, dedicat Eroilor Români căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial și declară că condamnă cu fermitate actul respectiv.
De asemenea, Ministerul de Externe (MAIE) a R. Moldova a venit cu o reacție, condamnând vandalizarea cimitirului de la Fălești. Actul a fost catalogat de către MAEIE drept un „atac barbar și o provocare la adresa întregii societăți”.
„Ambasada condamnă cu fermitate acest act iresponsabil și provocator și își exprimă încrederea că autoritățile competente din R. Moldova vor lua măsuri ferme și imediate de identificare și tragere la răspundere a făptașilor.
Între Guvernul României și Guvernul R. Moldova a fost semnat, la 3 martie 2012, Acordul privind regimul juridic al mormintelor de război românești situate pe teritoriul R. Moldova, prin care este reglementată protejarea mormintelor de război româneşti şi dreptul la odihnă veşnică al militarilor români căzuţi în luptă şi al victimelor civile române ale războiului. În cimitirul de la Fălești sunt înhumați peste 300 eroi căzuți in cel de-al Doilea Război Mondial, majoritatea fiind de origine din Fălești”, se spune într-un comunicat emis de Ambasadă.
Ministrul de Externe a dat asigurări că instituțiile abilitate ale R. Moldova vor investiga aceste cazuri de vandalism „într-un mod cât mai transparent și operativ”.
Poliția R. Moldova susține că dispus și întreprind un șir de măsuri speciale de investigație și urmărire penală pentru identificarea și reținerea persoanelor care au comis infracţiunea de vandalism.