Ciclonul Boris nu ocolește R. Moldova: în capitală mai mulți copaci au fost doborâți la pământ. Anumite străzi ar putea fi închise, iar transportul public, suspendat temporar
Ploi torențiale sunt prognozate de meteorologi timp de câteva zile. În Chișinău mai mulți copaci au fost doborâți la pământ, iar municipalitatea informează că echipele speciale au intervenit pentru a înlătura pagubele, potrivit unui comunicat al Primăriei Chișinău. Totodată, circulația transportului ar putea fi sistată.
„Ploile abundente au început în această dimineață și la Chișinău, iar echipele de intervenție sunt în teren de serviciu. Atenționăm cetățenii să fie extrem de prudenți. Pentru siguranța cetățenilor, anumite străzi din capitală ar putea fi închise, iar circulația unor unități de transport vor fi redirecționate sau suspendate temporar”. se arată în comunicatul Primăriei.
Avertizarea, care prevede ploi torențiale, izolat puternice, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului, este valabilă pentru întreg teritoriul țării.
Primăria face apel către toți cetățenii municipiului, să fie atenți când se află în afara locuinței, iar părinții să-și supravegheze copiii minori, pentru a preveni eventualele pericole provocate de fenomenele naturii.
Totodată, cetățenii sunt îndemnați sa nu părăsească locuințele pe perioada căderii precipitațiilor dacă nu au necesitate extremă.
De asemenea, pentru a preveni eventuale incidente, cetățenii sunt îndemnați să evite arborii bătrâni, inclusiv parcarea automobilelor sub aceștia.
În cazul înregistrării situațiilor problematice, în urma averselor, locuitorii orașului sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04 sau să sune la numărul unic de urgență, scrie Primăria.
În România, ciclonul Boris a făcut victime, potrivit Digi24. O viitură de proporții a lovit județul Galați. Doi oameni au murit, iar alți 60 au fost evacuați din case.
Apa a depășit un 1,7 înălțime. Sunt așteptate ploi torențiale, temperaturi în scădere cu peste 10 grade Celsius și chiar zăpadă la munte. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a spus că cea mai gravă situație este în localitatea Pechea, unde 90 de oameni au fost evacuați.