Chitaristul Bi-2 despre cetățenia Moldovei: Țara este cea mai prietenoasă față de noi
Chitaristul trupei Bi-2, Maxim Andriușcenko, a povestit în cadrul unui interviu pentru DW de ce a solicitat cetățenia Republicii Moldova. Muzicianul nu intenționează deocamdată să locuiască la Chișinău, însă susține că aici se simte mai liber decât în Rusia, iar regimul de la Kremlin a pornit un război monstruos în Ucraina, scrie NewsMaker.
Procedura de acordare a cetățeniei Republicii Moldova a durat doar o lună și jumătate.
„A început războiul în 2022 și în legătură cu atitudinea noastră pronunțată anti-război au început să apară probleme. La începutul anului ne aflam în Thailanda și s-a întâmplat că am încălcat regimul migrațional, fapt pentru care ar fi trebuit să plătim o amendă și să plecăm. Însă ne-am pomenit într-o situație în care au fost implicați și diplomați ruși și ni s-a dat de înțeles că acest lucru se va întâmpla în toate țările cu relații de prietenie cu Rusia. Din tot spațiul fostelor țări-membre URSS, Moldova este cea mai prietenoasă față de noi. Chiar și turneul precedent „Hallelujah” l-am început aici. Alte opțiuni nici măcar nu am luat în considerare. În plus, s-a format o relație de simpatie reciprocă între noi și Maia, președinta”, a declarat Maxim Andriușenko.
Muzicianul nu intenționează să se stabilească la Chișinău, însă nu exclude că va face acest lucru pe viitor. „Fiul meu de 13 ani este acum aici. Și el a spus că vrea să rămână aici. Deocamdată nu poate explica care este motivul, poate fetele voastre i-au plăcut, nu știu. Poate că aici se simte un spirit al libertății. Chiar se simte. Este de neînțeles dacă nu ai trăit în Rusia. (…) Ceea ce a făcut regimul de la Kremlin este monstruos. Este un război mincinos”, a conchis chitaristul Bi-2.
Amintim că, pe lângă chitaristul trupei Bi-2 Maxim Andriușcenko, cetățenia Republicii Moldova a fost dobândită și de către producătorul formației, Alexei Levcenko, precum și de către membrii familiilor lor. Decretul a fost semnat de președinta Maia Sandu pe 27 mai.