Cetățenii moldoveni reveniți în R. Moldova vor putea apela la servicii gratuite de informare, consultanță și asistență în procesul de acomodare

Cetățenii moldoveni care revin în R. Moldova vor beneficia de sprijin pentru a se reintegra mai ușor în societate. Un Acord de parteneriat între Cancelaria de Stat în acest sens a fost semnat marți, 15 aprilie, de Biroul relații cu diaspora și Centrul Național de Asistență și Informare a Organizațiilor Neguvernamentale „CONTACT”, se arată într-un comunicat.
Potrivit comunicatului, documentul semnat prevede colaborarea oferirii de servicii gratuite de informare, consultanță și asistență pentru înființarea asociațiilor necomerciale, în conformitate cu legislația R. Moldova, „pentru a încuraja implicarea activă a cetățenilor reveniți în viața publică”.
„Ne dorim să implicăm câți mai mulți actori în procesul de acordare a asistenței la revenire, pentru a oferi consiliere și informare cu privire la un spectru larg de subiecte. Acest parteneriat va asigura sprijinul necesar pentru cei care sunt interesați de crearea sau implicarea în activitatea asociațiilor obștești, în beneficiul comunităților din R. Moldova”, a declarat Secretara de Stat, Ana Calinici.
Totodată, Centrul CONTACT se angajează să sprijine procesul de reintegrare a cetățenilor moldoveni reveniți în țară.
„Prin oferirea servicii de informare, consultare și asistență personalizată pentru inițierea și dezvoltarea asociațiilor necomerciale, ne propunem să încurajăm implicarea activă a cetățenilor în viața publică și să contribuim la dezvoltarea unei societăți democratice, incluzive și participative”, a afirmat Serghei Neicovcen, directorul executiv al Centrului CONTACT.
Acest Acord este semnat în contextul lansării Serviciului guvernamental de asistență la revenire, o inițiativă a Biroului relații cu diaspora, „care își propune să faciliteze procesul de revenire și reintegrare în societate a conaționalilor noștri din diaspora”.