Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” este în căutarea unui nou director general
„Moldexpo” este în căutarea unui nou director general. Centrul Internaţional de Expoziţii a anunțat concurs, iar cei care aspiră la această funcție pot depune actele până pe data de 30 iunie 2020, ora 16:00, la sediul Agenției Proprietății Publice.
Cerințe față de candidați:
Candidatul la postul de Director general trebuie să fie cetățean al R. Moldova, să cunoască limba de stat, să dețină studii superioare sau echivalentul lor în unul din domeniile: expozițional, economic sau juridic, a activat în funcții de conducere cel puțin 4 ani, mai cunoaşte cel puțin o limbă de circulaţie internațională utilizată de ONU (araba, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă), nu a împlinit vârsta necesară obținerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă, nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție, nu este condamnat, prin hotărîre definitivă și irevocabilă a instanței de judecată, pentru infracțiuni de corupție, care cade sub incompatibilitățile și restricțiile prevăzute la art.16–21 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale.
Viitorul director își va exercita funcția în următorii 5 ani. Actualmente, interimatul funcției de directoare generală este asigurat de Carolina Chiper.