Centrul de Sănătate Publică recomandă neadmiterea copiilor nevaccinați la procesul educațional
În legătură riscul infectării cu rujeolă în Chișinău, dar și în toată țara, Centrul de Sănătate Publică recomandă de a nu admite copiii nevaccinați în procesul educațional. Despre aceasta a anunțat șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială din municipiul Chișinău, Vladimir Bolocan, în cadrul unei ședințe la Primărie. Curtea Constituțională și Curtea Europeană pentru Drepturile Omului au explicat că, în cazul în care vaccinarea este obligatorie, persoanele care nu doresc să se vaccineze trebuie să opteze pentru metode alternative de învățământ, a subliniat Vladimir Bolocan, transmite IPN.
Potrivit lui Vladimir Bolocan, contraindicațiile absolute la vaccinare sunt doar reacțiile alergice periculoase, ceea ce se întâmplă foarte rar. În cadrul Centrului Mamei și Copilului, există un centru special creat pentru a analiza cazuri de contraindicații temporare pentru vaccinare. În momentul în care contraindicații temporare nu mai există, atunci copilul poate fi vaccinat.
Șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială a declarat că vaccinurile sunt sigure, sunt utilizate de mai mulți ani. „Îndemn pe toți să se vaccineze și pe toți liderii de opinie să se alăture mesajului nostru de a promova vaccinarea, mai ales că se aproprie și Săptămâna Conștientizării Vaccinării, o săptămână în care noi intensiv și explicit pentru fiecare vom aduce mesaje corecte și clare despre vaccinare, despre vaccin și despre totul ce se învârte în jurul vaccinului”, a menționat Vladimir Bolocan.
De la începutul anului curent, în R. Moldova, au fost raportate 37 de cazuri de rujeolă. Din numărul total, cele mai multe cazuri de îmbolnăviri au fost confirmate în municipiul Chișinău. Agenția Națională pentru Sănătate Publică atenționează că tratament specific contra rujeolei nu există, dar boala poate fi prevenită prin vaccinare. Vaccinarea se efectuează gratuit, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani. În cazul în care copiii nu s-au vaccinat la vârstele corespunzătoare, medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.