Ce servicii medicale acoperă prima de asigurare obligatorie de asistență medicală și cine trebuie să o achite în sumă fixă
La 31 ianuarie 2024 a expirat statutul de asigurat pentru cetățenii care au achitat în 2023 prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Astfel, cetățenii care se asigură în mod individual (nu sunt angajați și nici nu sunt asigurați de Guvern) sunt obligați să achite prima de asigurare în sumă fixă până pe 31 martie 2024. Persoanele asigurate trebuie să beneficieze de o serie de servicii medicale gratuite, inclusiv de asistență medicală urgentă și primară, medicamente compensate, spitalizare sau chiar intervenții chirurgicale.
Valoarea primei în sumă fixă pentru 2024 a rămas la nivelul anului 2023 – 12 636 de lei. În primele trei luni ale anului, persoanele obligate să se asigure în mod individual beneficiază de facilități la plata primei, astfel că suma necesară spre a fi achitată variază între 1014 lei și 4056 de lei. Persoanele care nu se asigură în termenul legal vor plăti de la 1 aprilie prima în mărime deplină, adică 12 636 de lei și penalități (0,1% pentru fiecare zi de întârziere).
Cine trebuie să achite prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă
Categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă care se asigură în mod individual sunt:
1. Persoanele fizice neangajate, cu domiciliul în R. Moldova, care se includ în una din următoarele categorii:
- proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură, indiferent de faptul dacă au dat sau nu aceste terenuri în arendă sau folosinţă pe bază de contract;
- fondatorii de întreprinderi individuale;
- persoanele fizice care, pe bază de contract, iau în arendă sau folosinţă terenuri cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură;
- titularii de patentă de întreprinzător;
- persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor;
- persoanele fizice care dau în arendă unităţi de transport, încăperi, utilaje şi alte bunuri materiale, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură;
- persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse de fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal.
2. Mediatorii, notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, experţii judiciari care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, interpreţii, traducătorii şi administratorii autorizaţi, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, neangajaţi, care au obţinut atestat, licenţă sau autorizaţie în modul stabilit de lege.
3. Persoanele neangajate care exercită independent profesia de medic de familie.
4. Alţi cetăţeni ai R. Moldova, străinii titulari ai dreptului de ședere permanentă, beneficiarii de protecție internațională care nu sunt angajaţi şi nu fac parte din niciuna din categoriile enumerate, dar nu sunt asigurați nici de Guvern, care fac dovada aflării în R. Moldova pentru cel puţin 183 de zile (pe parcursul anului bugetar).
5. Străinii cărora li s-a acordat dreptul de şedere provizorie pe teritoriul R. Moldova pentru reîntregirea familiei, pentru studii, pentru activităţi umanitare, de voluntariat sau religioase şi care nu sînt angajaţi, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel.
Dacă fondatorii de întreprindere individuală și de gospodărie țărănească, persoanele care desfășoară activitate independentă, avocații, notarii, executorii judecătorești, mediatorii etc. sunt concomitent pensionari sau dețin grad de dizabilitate, ei au obligația să achite prima de asigurare în sumă fixă pentru anul 2024.
Modalități de plată
Prima în sumă fixă poate fi achitată prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay, inclusiv de peste hotarele țării. În cazul plăţii prin MPay, nu e nevoie ca dovada achitării să fie prezentată Serviciului teritorial de relaţii cu beneficiarii al CNAM. Cei care nu pot achita online au posibilitatea să plătească prima prin intermediul terminalelor de plată, la oficiile poştale sau băncile comerciale (cu prezentarea unui act de identitate), ori se pot adresa la serviciile teritoriale relaţii cu beneficiarii ale CNAM.
La achitarea primei de asigurare în sumă fixă, cetățenii introduc codul numeric personal (IDNP-ul). Întreprinzătorii individuali, cum ar fi de exemplu fondatorii de întreprindere individuală sau de gospodărie țărănească, la fel, trebuie să facă plata utilizând codul numeric personal, nu codul fiscal al entității. Dacă achitarea se va face folosind codul fiscal al entității, fondatorii menționați în ordinul de plată nu vor obține statut de asigurat în sistemul de asigurare medicală obligatorie.
În cazul în care persoanele fizice care la începutul anului au achitat prima de asigurare în sumă fixă ulterior se încadrează în câmpul muncii, vor plăti, odată cu obținerea statutului de angajat, prima în formă de contribuție procentuală din salariu și alte recompense. Persoanele respective au posibilitatea de a solicita restituirea primei achitate în sumă fixă în cuantum proporțional numărului de zile în care au avut statut de persoană angajată.
Ce servicii acoperă asigurarea medicală obligatorie
Conform Programului unic al asigurării obligatorii de asistență medicală, persoanele asigurate trebuie să aibă parte gratuit de o serie de servicii medicale:
- asistență medicală de urgență;
- servicii oferite de medicul de familie și echipa sa;
- medicamente și dispozitive medicale compensate;
- consultații și controale oferite de medicii specialiști;
- operații la inimă, de cataractă, implant cohlear, protezare de șold, genunchi și umăr etc.
- servicii medicale de înaltă performanță (tomografie, ultrasonografie sau rezonanță magnetică);
- servicii de dializă, chimioterapie și radioterapie;
- servicii paliative în staționar și îngrijiri medicale la domiciliu;
- activități de profilaxie (imunizare, screening mamar sau pulmonar);
- tratament, investigații, consultații, medicamente, cazare și alimentație în spital.
Lista cu toate tipurile și serviciile acoperite de poliță poate fi găsită în decizia Guvernului privind Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală.
Veniturile și cheltuielile FAOAM în 2023
Pe parcursul anului 2023, structura veniturilor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) a fost următoarea:
- Venituri proprii:
- prime de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) achitate în cotă procentuală (50,08%);
- prime AOAM achitate în cotă fixă (1,37%);
- alte venituri, precum dobânzi, amenzi, sancțiuni etc. (1,43%)
- Transferuri de la bugetul de stat, inclusiv transferuri de la bugetul de stat pentru asigurarea medicală a categoriilor de persoane asigurate de Guvern (47,11%).
Bugetul FAOAM pentru anul 2024 prevede venituri de 15,4 miliarde de lei și cheltuieli în aceeași sumă. Din suma totală a veniturilor FAOAM, veniturile proprii, inclusiv donațiile din surse externe, vor constitui 54,6%, iar transferurile de la bugetul de stat – 45,4%.