Cazurile de COVID-19, în creștere sau în scădere? Precizările ANSP
În ultima săptămână, (02 – 09 septembrie), au fost înregistrate 1542 de cazuri de COVID-19 (dintre care 273 de cazuri în regiunea transnistreană), fiind cu 22,8% cazuri mai puține față de săptămâna precedentă. Numărul de cazuri de COVID-19 în rândul copiilor cu vârsta de 0-14 ani a fost de 330, fiind cu 27,7% cazuri mai puține comparativ cu săptămâna anterioară acesteia, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).
Totodată, numărul total de investigații PCR și TDR efectuate a fost de 10 308 teste, cu 4,9% mai puține comparativ cu săptămâna anterioară. Pozitivitatea probelor în ultima săptămână a scăzut de la 18,4% la 14,9%.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea epidemiologică a infecției COVID-19 și monitorizarea circulației virusului SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național și totodată, le recomandă tuturor cetățenilor „respectarea principalelor măsuri de protecție pentru a asigura sănătatea și siguranța publică”.
Măsuri recomandate de ANSP pentru perioada următoare:
- Păstrarea distanței sociale: Menținerea unei distanțe sigure față de alte persoane pentru a reduce riscul de transmitere a virusului.
- Evitarea locurilor aglomerate: Limitarea participării la evenimente sau vizitării spațiilor cu mulți oameni pentru a minimiza expunerea.
- Igiena mâinilor: Spălarea frecventă și corectă a mâinilor cu apă și săpun sau utilizarea soluțiilor dezinfectante.
- Igiena respiratorie: Acoperirea gurii și nasului cu cotul sau cu un șervețel în timpul tusei sau strănutului, urmată de eliminarea imediată a șervețelului și igienizarea mâinilor.
- Respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă: Aerisirea regulată a spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale.
- Vaccinarea: Încurajăm cetățenii să se vaccineze împotriva COVID-19, inclusiv să primească dozele de rapel recomandate, pentru a obține o protecție maximă împotriva formelor severe ale bolii.
- Monitorizarea stării de sănătate: Fiecare cetățean ar trebui să fie atent la simptomele noi și să consulte un medic în cazul apariției acestora, chiar dacă sunt ușoare.
- Călătoriile: Recomandăm evitarea călătoriilor internaționale sau în zone cu rate ridicate de infectare, dacă acestea nu sunt absolut necesare.
- Informarea din surse oficiale: Încurajăm cetățenii să se informeze constant din surse oficiale despre evoluția infecției și măsurile actualizate de protecție, pentru a putea reacționa prompt și corect la eventualele schimbări.
Anterior, în perioada 19-25 august, în R. Moldova au fost înregistrate 2675 de cazuri de Covid-19, dintre acestea 353 de cazuri în regiunea transnistreană, fiind cu 20,9% mai multe comparativ cu săptămâna anterioară a acesteia. Ministerul Sănătății (MS) menționa atunci într-un că numărul de cazuri de Covid-19 în rândul copiilor cu vârsta de 0-14 ani a fost de 588, era cu 41,3% în creștere.
În intervalul menționat, au fost efectuate 12 887 de teste de tip PCR și TDR, ceea ce reprezenta cu 20,4% mai multe comparativ perioadei anterioare.