Capcanele comuniste ale recensământului. Ce (nu) ne spun BNS și Academia de Științe?
Ziarul de Gardă a realizat un interviu cu Oleg Cara, directorul Biroului Național de Statistică (BNS). S-au discutat mai multe subiecte, precum protejarea datelor ce au caracter personal, scopul și întrebuințarea rezultatelor recensământului ori siguranța recenzorilor. Dar nu asupra acestora vreau să atragem atenția, ci asupra răspunsurilor oferite la întrebările despre etnie, naționalitate, interpretarea acestor termeni, dar și poziția (ne)clară a BNS și a altor organe responsabile cu privire la aceste subiecte.
Fiind întrebat despre raționamentul sau motivul formulării întrebărilor, Oleg Cara a spus că s-a ținut cont de întrebările din cadrul recensămintelor din anii 2004 și 2014. La fel, echivalarea cuvântului „naționalitate” cu cel de „etnie” e făcută aparent pentru a ajuta oamenii care nu-l înțeleg destul pe cel din urmă. Lucru ciudat, având în vedere confuzia pe care o creează, dar și faptul că, așa cum spune chiar directorul BNS, recenzorii pot face clarificări sau da explicații la solicitarea persoanelor. La întrebarea dacă el consideră că există o etnie moldovenească, Cara a afirmat că „există și moldovean/moldoveancă, român/româncă, găgăuz/găgăuză, bulgar/bulgară”. El mai adaugă faptul că „opțiunile de răspuns sunt preluate din variantele de răspuns care au fost utilizate în recensămintele precedente. Cele care au fost frecvente, neapărat s-au regăsit în acest nomenclator de etnii.”
Deși pe pagina „Clasificări și nomenclatoare” a site-ului BNS nu este publicat niciun clasificator sau nomenclator care să se refere la etnii sau naționalități, am găsit lista primelor 51 de etnii din Clasificatorul Etniilor Republicii Moldova. Astfel, negru pe alb, vedem că acum, în Republica Moldova, etnia „moldovenească” rămâne un concept pe atât de existent, precum ar fi sperat și inventatorii lui sovietici.
De fapt, scuza de a utiliza variantele de răspuns din anii precedenți este una care nu justifică în sine corectitudinea deciziei. Ba dimpotrivă, arată cât de ușor sunt luate decizii care repetă greșelile din trecut și care continuă să dezinformeze și să perpetueze neadevăruri – deoarece, cu siguranță, în 2014 s-a folosit același criteriu de „continuitate”. Important e să știm că la recensământul din 2004, Consiliul Europei – cea mai importantă organizație pentru drepturile omului în Europa – a avut o misiune de monitorizare care a adus numeroase critici rezultatelor. „Unii observatori au raportat cazuri în care respondenţii au fost descurajaţi de recenzori să se declare români în loc de moldoveni”, spunea atunci John Kelly, preşedintele Grupului de Observatori al Consiliului Europei.
Mai mult, BBC scria la acea vreme, citând ziarul „Flux”, că președintele Voronin ar fi ordonat falsificarea rezultatelor originale în care mai mulți oameni se declaraseră români decât moldoveni – adică, același Voronin care a dorit introducerea în școli a limbii ruse și a „Istoriei Moldovei” ca obiecte de studiu obligatoriu, același PCRM care de Ziua Independenței R. Moldova felicita cetățenii pentru „statalitatea multiseculară moldovenească, restabilită în componența URSS pe 2 august 1940”. Astfel, vă întreb: cum poate un recensământ organizat sub controlul și dogma moldovenistă, comunistă să reprezinte bază pentru un recensământ modern, european, corect?
Înapoi la interviu. Întrebat dacă există o cercetare științifică pe care se bazează BNS când introduce „etnia moldovenească”, Cara spune că au consultat materiale științifice naționale, dar și „colegii de la Academia de Științe și alți parteneri naționali”, clasificatorul limbilor, etniilor, religiilor fiind examinat și în cadrul Comisiei Naționale a Recensământului populației și locuințelor. De fapt, la prima rundă de consultări publice și procedură de expertizare, Academia de Științe (AȘM) a R. Moldova NU a dat avizul. Astfel, prima rundă a trecut de AȘM prin „avizare pozitivă tacită, conform prevederilor pct.192 al Hotărârii Guvernului nr. 610/2018 pentru aprobarea Regulamentului Guvernului.” În cea de-a doua rundă, AȘM nu a avut obiecții sau propuneri.
Pentru mine, lipsa unei reacții din partea AȘM este una surprinzătoare. Aceasta a fost destul de vocală în alte instanțe când venea vorba de subiectul limbii române sau de cel al reafirmării culturii românești în R. Moldova. Cererea de a renunța la sintagma de „limbă moldovenească” din articolul 13 al Constituției a fost înaintată președintei Sandu și guvernului Gavrilița cu aproape 2 ani înaintea introducerii finale a limbii române în Constituție. Academicieni de frunte în domenii precum literatura română sau istoria, cum ar fi Mihai Cimpoi, Demir Dragnev și alții reprezintă poli ai intelectualității românești. Cooperarea cu Academia de Științe a României (AȘR) e cât se poate de strânsă, mulți academicieni fiind membri ai ambelor instituții, iar într-un interviu publicat pe site-ul AȘM, președintele AȘR, Ioan-Aurel Pop, spunea că „ideal ar fi să avem o singură academie a tuturor românilor”.
Chiar și președintele AȘM, savantul Ion Tighineanu, a afirmat public că „suntem mândri de faptul că vorbim, scriem şi gândim româneşte.” Astfel, pe domnul Tighineanu l-aș întreba următoarele: cum poate un „etnic moldovean” să vorbească, să scrie și să gândească românește? Despre ce lucrări științifice naționale vorbește Oleg Cara când argumentează păstrarea acestui concept manipulator și colonialist rus în clasificatorul etniilor? Sau ce a oprit AȘM de la a depune o anumită opinie asupra proiectului hotărârii de Guvern, când o atribuție de bază a AȘM este de a consulta proiectele de acte normative în domeniile cercetării, inovării și culturii? Sau mai simplu, direct și pe șleau – care este poziția Academiei de Științe a R. Moldova? Există o așa-zisă „etnie moldovenească”? Este un „da” sau un „nu” argumentat pe care trebuie să ni-l asumăm, să vi-l asumați.
Pentru că DEJA EXISTĂ ABUZURI. Există cazuri clare în care recenzorii întreabă, îndeamnă sau chiar încurajează oamenii să indice limba maternă drept „moldovenească” – asta deși, dincolo de orice opinii și jocuri politice, legea spune clar că limba este română. Un caz relatat de jurnalistul Nicolae Chicu se referă la mesajul din partea unei cetățene: „Imediat după întrebarea cetățenia cărui stat o dețin, am răspuns «Republica Moldova» și recenzorul mă întreabă: «Înseamnă că limba e moldovenească?» Eu zic nu, limba e română, categoric, nu există nicăieri limba moldovenească și l-am rugat să nu mai facă așa precizări la nimeni și să nu inducă oamenii în eroare. Dar senzația mea a fost că recenzorul, afirmând asumat și sigur pe el că limba e «moldovenească», încearcă doar să primească confirmarea din partea respondentului.”
Alt caz este cel al unei recenzoare din satul Buda, afiliată primăriței Tatiana Timofte (fostă membră PSRM, acum Renaștere-Șor), despre care ZdG a scris într-o investigație anterioară. Deși respondenta insista că vorbește limba română, consiliera recenzoare insista că limba este „moldovenească, da?” Și ceva îmi spune că dacă recenzorii insistă chiar și acolo unde legea nu este de partea lor, o vor face și acolo unde „etnia moldovenească” le permite să manipuleze și să influențeze respondenții.
Domnul Cara spunea în interviu că „pentru noi contează să culegem informație calitativă.” Vă asigur, nu e nevoie de încă un recensământ care să ne demonstreze sau în cadrul căruia să descoperim efectele deznaționalizării sovietice rusești. Știu și eu, și dumneavoastră că unii se consideră moldoveni și radical diferiți de români. Dar mai știm că aceste opinii sunt modelate de trecutul în care limba română, istoria, cultura, apartenența etnică la acest grup au fost persecutate și diabolizate, concomitent cu un proces de inventare a unei identități fictive, paralele – cea de vorbitor de limbă moldovenească, de „etnic moldovean”. Și tocmai pentru că în mod repetat am permis și am validat în recensăminte răspunsuri fără fundament științific precum că am fi „etnici moldoveni”, acum aceste precedente ne mușcă acolo unde doare mai tare.
Anume aici e locul unde libertatea de autoidentificare trebuie să fie dirijată de adevărul științific. Oricât mi-aș iubi orașul, nu pot răspunde că sunt de etnie chișinăuiană doar pentru că așa mi se pare mie corect. Savanții de aceea sunt savanți – pentru a seta standarde, reguli, norme care uneori nu vor fi pe deplin înțelese de toată lumea. Este tot responsabilitatea lor și a statului care îi susține de a comunica și explica în termeni cât mai simpli aceste norme, aceste adevăruri istorice și științifice. Să nu ne facem de rușine prin a ne mândri și ridica în statistici o etnie care ne-a fost inventată drept osândă. Altfel, în mod absurd, vom ajunge la situația în care într-un stat majoritar românesc, românii vor fi minoritate etnică.
