Candidatura Marianei Pânzaru, propusă în funcția de membră a Curții de Conturi, respinsă de Parlament
Candidatura Mariana Pânzaru, fosta directoare generală adjunctă a Agenției Proprietății Publice (APP), nu a fost numită în funcția de membră a Curții de Conturi. 39 de deputați au votat împotrivă, iar 14 „pro” în ședința de marți, 28 martie.
Potențiala membră a Curții a fost propusă în funcție de fostul președinte a Curții, Marian Lupu, în baza concursului organizat în iunie 2023.
În perioada martie 2020 – februarie 2022, Pânzaru a deținut funcția de auditor public superior la Curtea de Conturi și intenționa să revină.
Mariana Pânzaru by Ziarul de Gardă
Funcția a devenit vacantă după ce actualul ministru al Finanțelor, Petru Rotaru, pe atunci membru al Curții de Conturi a fost numit în funcție de șef al Serviciului Fiscal de Stat.
Directoarea generală adjunctă a Agenției Proprietății Publice (APP), Mariana Pânzaru, și-a dat demisia pe 28 februarie.
Mariana Pânzaru a fost numit în funcția de directoare adjunctă a APP la începutul lunii februarie 2022, fiind responsabilă de administrarea bunurilor proprietate publică şi evidența patrimoniului public.
Conform APP, Mariana Pânzaru este licențiată în economie, deține diplomă de master în științe economice și are o experiență profesională de peste 15 ani în sectorul public, dar și în cel privat. Anterior, a fost antrenată și a condus misiuni de audit și de evaluare a performanțelor în sfera administrării bunurilor proprietate publică, inclusiv a fondului funciar și silvic de stat.
În 2018 a activat în cadrul Fondului de Dezvoltare Durabilă Moldova.
Pe 21 martie, Parlamentul a numit la Curtea de Conturi o nouă președintă – Tatiana Șevciuc.