Când apelăm și când nu apelăm la 112? „Am avut o solicitare și am fost întrebați dacă cunoaștem cumva curieri”
Peste 40% din solicitările făcute la numărul 112, adică aproape 3 000 de apeluri făcute zilnic, nu necesită intervenția echipajelor de urgență. Ana Carpovici, comunicatoarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență, a explicat pentru Ziarul de Gardă în care cazuri apelăm la 112 și în care nu, care sunt riscurile dacă apelăm la 112 fără o necesitate reală, dar și ce pedepse se prevăd în asemenea cazuri.
Numărul unic de urgență 112 este rezervat pentru situațiile care afectează imediat viața, proprietatea, sănătatea și mediul cetățenilor. „Se sună la Serviciul 112 atunci când oamenii se află în situații de risc grave sau situații excepționale”, a explicat Ana Carpovici. Totuși, potrivit ei, oamenii abuzează atunci când fac apel la 112, uneori solicitând ajutor în situații care nu țin de competența Serviciului național unic pentru apeluri de urgență.
Potrivit datelor oferite de aceasta, în perioada intemperiilor de la început de iunie au fost efectuate circa 750 de solicitări pe oră sau aproximativ 13 solicitări pe minut. În una dintre aceste zile, pe 12 iunie, solicitările legate de apelurile de informare și de cazurile care nu au fost de competența instituției au ocupat în jur de 12 ore.
„Avem solicitări legate de informarea cu referire la deconectările de energie electrică, de telefonie mobilă, inundații în apartament. Aceste cazuri nu implică intervenția echipajelor de urgență. Când avem inundații în apartament și sunt afectate bunurile de o valoare importantă, atunci se solicită echipajul de pompieri, dar în alte condiții există servicii specializate. (…) Chiar ieri am avut o solicitare și am fost întrebați dacă cunoaștem cumva curieri, persoane care ar putea oferi servicii de curățenie sau să facă cumpărăturile pentru apelant”, a precizat comunicatoarea Serviciului 112.
Potrivit Anei Carpovici, aceste solicitări ocupă linia, oamenii care au urgențe reale și se află în situații grave pot aștepta minute în plus pentru că operatorul este între timp ocupat cu solicitările care nu sunt urgente.
Totodată, deseori sunt efectuate și chemări false, când cetățenii cheamă serviciul 112 fără a avea o urgență, fiind alocate echipaje la locul urgenței.
„Când echipajele se apropie, se adeverește că nu este o urgență reală. Sunt persoane care exagerează în apel, mă refer la simptome, în caz medical, sau la situații legate de conflicte, atunci când este solicitată Poliția”, a relatat pentru ZdG comunicatoarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență.
Aceasta a explicat care sunt motivele unor asemenea apeluri.
„Oamenii ne solicită pe noi pentru că suntem un serviciu non stop, solicitările sunt gratuite, așa că oamenii sună ca să facă legătura cu diferite instituții sau să oferim datele de contacte, deși pentru aceste informații există biroul de informație, care oferă toate datele de contact necesare cetățenilor”, a declarat Ana Carpovici.
În acest context, instituția face apel la responsabilitatea cetățenilor.
„Să se gândească că, în momentul când vor să apeleze cu o situație care nu necesită intervenția echipajelor de urgență, sunt oameni care au nevoie de intervenția echipajelor. Nu blocați linia, avem un număr limitat de operatori și de echipaje”, a punctat Ana Carpovici, comunicatoarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență.
Persoanele care efectuează chemări false pentru care la locul urgenței au fost alocate și trimise echipaje riscă o amendă de până la 3 000 de lei. Pentru apelurile non urgente legislația nu prevede deocamdată o penalitate.