Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Călin Georgescu susține că ideile…

Călin Georgescu susține că ideile lui Ilan Șor sunt „interesante”. Ce a scris candidatul pro-rus la prezidențialele din România despre oligarhul fugar într-o carte din 2022

Colaj ZdG

Într-o carte lansată în 2022, Călin Georgescu, candidatul independent la președinția României, a realizat un portret al oligarhului fugar Ilan Șor, condamnat definitiv la 15 de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Georgescu scrie că Șor a lansat un proiect cu titlul „Hrană, Apă, Energie” și numește conceptele propuse de fostul deputat ca fiind „interesante”, notează digi24.ro.

În volumul „Marea Renaștere. Adevăr, Libertate, Suveranitate – Ieșirea din matrix”, publicat în 2022, Călin Georgescu include un capitol dedicat portretelor mai multor personalități, printre care se află și Ilan Șor.

Candidatul pentru fotoliul de la Cotroceni evocă momente din copilăria „micuțului Ilan”, dar și activitățile economice ale familiei sale și funcțiile pe care le deținea acesta în anul 2022.

„Astăzi (în 2022 – n.r.), Ilan Șor este unul dintre bogaţii R. Moldova, deputat în Parlamentul de la Chişinău, fost primar al Orheiului, preşedinte al clubului de fotbal din Orhei, concesionar al Aeroportului Internaţional Chişinău, preşedinte al partidului rusofil Ravnopravie, pe care l-a redenumit Partidul Şor”, relatează Georgescu în cartea sa.

De asemenea, Georgescu face referire la mai multe pasaje din diverse lucrări în care se scrie despre Ilan Șor. El menționează că tatăl oligarhului fugar afirma că Ilan Șor nu va recurge la „înșelăciune, dezonoare, indiferență față de oameni”.

Totodată, el menționează dosarul de corupție asociat cu furtul miliardului, în cadrul căruia Ilan Șor a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare. Călin Georgescu subliniază, de asemenea, că Șor „pare a fi intrat în politică doar ca să scape de închisoare”.

Georgescu a scris și despre „Hrană, Apă, Energie”, programul lui Șor cu nume similar cu al proiectului său, și citează mai multe idei lansate de fugarul moldovean.

„Interesante şi, mai ales, dezinteresate idei (de afaceri), vândute ca soluţii salvatoare, sub un titlu furat”, concluzionează Călin Georgescu.

Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, până la 10 noiembrie 2024 erau deschise 59 de cauze penale pe finanțare ilegală, în care sunt vizate sute de persoane, inclusiv Ilan Șor, precum și deputați ai fostului Partid Șor.

Curtea Constituțională a României a validat luni seară, 2 decembrie, turul I al alegerilor prezidențiale, astfel că finala se va disputa între Călin Georgescu și Elena Lasconi.

Anterior, ZdG a scris că Călin Georgescu, candidatul care a câștigat primul tur al alegerilor din România își face campanie din două vile de la Izvorani, un sat din județul Ilfov, folosite ca sediu de campanie. Imobilele aparțin unui tânăr de 24 de ani, a cărui tată are dublă cetățenie, iar adresa din Republica Moldova este acasă la fostul vicepremier Nicolae Andronic.

Constantin Lupu este cetățean moldovean din 2014 și este șef de catedră la Universitatea de Studii Europene din Moldova, fondată de avocatul Gheorghe Avornic și cunoscută pentru faptul că oferă diplome de studii superioare pentru mulți studenți care provin din România.