Bunuri în valoare de circa 12 milioane de lei, puse sub secrestru de ARBI, în cadrul unui dosar ce vizează o companie de vânzări online
Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) din cadrul CNA anunţă că a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de circa 12 000 000 de lei în cadrul unei cauze penale, aflate în gestiunea Procuraturii municipiului Chişinău. Dosarul vizează evaziunea fiscală, comisă de către o importantă companie de vânzări online din R. Moldova, învinuită că ar fi prejudiciat statul cu 30 000 000 de lei.
Astfel, în cadrul investigaţiilor financiare paralele, ARBI a aplicat sechestre pe bunurile companiei, dar şi pe bunurile deţinute de directorul şi contabilii acesteia, care figurează în calitate de proprietari. De asemenea, au fost indisponibilizate şi bunurile unor terţi, care în realitate ar aparţine proprietarilor companiei. Printre acestea se numără automobile, camioane, terenuri, încăperi şi construcţii, precum şi cote-părţi ale capitalurilor sociale ale unor companii asociate.
De la începutul anului curent, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale a indisponibilizat bunuri, dobândite ilicit, în sumă de aproximativ 800 000 000 de lei. Este vorba despre 985 de bunuri ale 72 de subiecţi, identificate în cadrul a 29 de cauze penale.
Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale este o subdiviziune autonomă din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie, specializată în efectuarea investigaţiilor financiare paralele, indisponibilizarea bunurilor infracţionale, evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale indisponibilizate.