Blocul energetic nr. 2 al Termoelectrica s-a deconectat, anunță întrepinderea
S.A.Termoelectrica anunță că în dimineața zilei de miercuri, 15 februarie, blocul energetic nr. 2 s-a deconectat. Reprezentanții companiei susțin că verifică cauza.
„Astăzi, 15 februarie, la ora 07:02, blocul energetic nr. 2 s-a deconectat pe protecția ventilatoarelor cazanului de abur TGM96-B”, menționează Termoelectrica într-un comunicat.
Potrivit întreprinderii, regimul hidraulic este în limitele prestabilite. Astfel, „toți consumatorii sunt alimentați cu energie termică”.
Entitatea comunică că produce în prezent 90 MWh, inclusiv – 80 MWh la CET 2 Sursa 1.
Anterior, Termoelectrica a informat că turbogeneratorul blocului energetic nr.2 a fost anclanșat la rețeaua electrică, la 22.01.2023, ora 23:41, după ce „a fost stopat pentru lichidarea unor deranjamente pentru a evita deconectarea în regim de avarie a blocului”. Societatea de acțiuni a menționat atunci că blocul energetic se află în funcțiune din anul 1978, având durata utilă de exploatare depășită.
Și blocul energetic nr. 3 s-a defectat în luna noiembrie 2022. Potrivit raportul comisiei externe de expertiză, care a investigat cauzele producerii incidentului la blocul energetic nr. 3 de la S. A. „Termoelectrica”, prezentat joi, 9 februarie, generatorul electric nr. 3 „și-a depășit durata normată de viață cu 17 ani”.