Barierele cheie în negocierile dintre Ucraina și Federația Rusă
Șeful fracțiunii „Servitorul Poporului”, partidul de guvernământ din Ucraina, David Arakhamia, a declarat că în negocierile dintre Ucraina și Rusia pentru a pune capăt războiului, există două probleme principale care nu pot fi depășite – Crimeea și recunoașterea independenței regiunilor Donețk și Lugansk, transmite presa ucraineană.
David Arakhamia a menționat că în Ucraina mor în fiecare zi mulți oameni, în special civili, iar negocierile nu decurg deloc repede.
„Singurele părți asupra cărora este aproape imposibil să ajungem la un acord sunt Crimeea și așa-zisele republici, asupra cărora Rusia insistă ca Ucraina să le recunoască independența. Acest lucru este inacceptabil în societatea ucraineană. Și nu este vorba de politicieni, ci de ucraineni, care nu vor permite niciodată acest lucru să se întâmple. Aceasta este principala problemă și, sincer, încă nu știm cum să depășim aceste bariere”, a spus Arakhamia.
El a subliniat că integritatea teritorială a Ucrainei nu poate fi un subiect de compromis în timpul negocierilor.
„Nu cred că avem de ales acum nici măcar să discutăm despre modele în care am recunoaște aceste teritorii („L-DPR”). Poziția noastră este fermă. Suntem pregătiți să discutăm despre orice alte opțiuni dinamice, dar nu și despre recunoașterea acestor teritorii”, a adăugat șeful fracțiunii „Servitorul Poporului”.
Delegațiile ucrainene și ruse la discuțiile din 3 martie au ajuns la o înțelegere cu privire la furnizarea de coridoare umanitare în cele mai bombardate așezări de către militarii ruși. În același timp, delegația Ucrainei nu a primit rezultatele așteptate, urmând să continue dialogul în cea de-a treia rundă de negocieri, a declarat Mihail Podolyak, consilier al șefului biroului președintelui Ucrainei. A treia rundă de negocieri va avea loc pe astăzi, 7 martie.
Totodată, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov a declarat următoarele aspecte cu referire la negocierile dintre cele două țări, informează
– Rusia va finaliza „demilitarizarea Ucrainei”;
– Rusia a spus Ucrainei că ar putea opri „operațiunea” „în orice moment” dacă Kievul respectă condițiile Federației Ruse;
– Ucraina ar trebui să modifice Constituția și să renunțe la pretențiile de a se alătura „orice bloc”.
– Ucraina ar trebui să recunoască Crimeea drept rusă, precum și independența „DPR” și „LPR”