Principală  —  Ştiri   —   Bărbatul din Drochia, care a…

Bărbatul din Drochia, care a supus agresiunii o pisică, în timp ce se filma, a ajuns pe mâna poliției. Acesta a fost amendat

Sursă: Poliția R. Moldova

Poliția s-a autosesizat după apariția pe rețelele de socializare a unui video în care o pisică este supusă agresiunii de către un bărbat. Acesta a fost identificat de polițiști ca fiind domiciliat în raionul Drochia.

Potrivit poliției, bărbatul a declarat că pisica este a lui și că a recurs la acest gest deoarece aceasta i-ar fi mâncat câteva păsări din gospodărie, ulterior ducând-o de acasă.

Cazul a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție Drochia, iar sâmbătă, 24 august, bărbatul a fost sancționat, pentru cruzimea față de animale, cu o amendă de 3000 de lei.

Aceeași amendă a primit și unul dintre bărbații care a asistat la toată scena, fără să intervină. Poliția urmează să stabilească și cea de-a treia persoană prezentă la incident.

Pe data de 23 august, în mediul online a apărut un videoclip în care se vede cum un bărbat, filmat de alte persoane care se aflau cu el într-un automobil, îi aplică, unei pisici, cu cruzime, mai multe lovituri.