Bărbatul care a jefuit o jurnalistă din Chișinău, condamnat la închisoare

Bărbatul de 27 de ani acuzat că pe 2 ianuarie ar fi jefuit o jurnalistă, a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, anunță Procuratura Generală (PG).
„În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, pe 2 ianuarie 2025, bărbatul, aflându-se pe bd. Moscovei din capitală, ar fi comis un jaf stradal în urma căruia victimei i-a fost cauzată o pagubă de peste 10 mii de lei. Bărbatul i-a întors femeii poșeta cu conținutul acesteia, la câteva minute după ce i-a smuls-o de pe umăr, așa cum a fost reținut în scurt timp”, a precizat PG.
Potrivit PG, acesta și-a recunoscut vinovăția pentru comiterea infracțiunii, cauza în privința acestuia fiind examinată în procedură simplificată.
Pe 2 ianuarie 2025, jurnalista TVR Moldova, Olga Sarivan, anunța că a fost victima unui jaf stradal, în timp ce-și ducea băiețelul de doi ani la grădiniță.
„(…) Un individ mi-a smuls geanta din mână. Mizeria m-a urmărit și când am ajuns la un loc mai retras a acționat. Revoltător este ca eram cu piciul în brațe. Am început a striga, doi trecători au fugit după el. Între timp, am rugat o fetiță să sune la Poliție. Oamenii legii au venit foarte repede, în mai puțin de două minute. L-au reținut pe mizerabil în timp ce se ducea la stația de troleibuz, iar geanta mi-a fost returnată cu bunurile furate. Întrebat de ce a furat, individul a zis că a vrut sa-și cumpere de băut (…)”, a scris jurnalista într-o postare pe Facebook.
Învinuitul nu este la prima abatere de ordin penal, în trecut fiind judecat pentru pungășie, jaf și păstrare de droguri.