Bărbat recunoscut vinovat pentru violul unei minore și condamnat la cinci ani de închisoare
La 20 februarie 2024, a fost pronunțată o sentință, prin care un bărbat în vârstă de 39 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru violul unei minore, fiind stabilită o pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.
Potrivit acuzării înaintate de procurori, inculpatul, la 05 martie 2023, după ce a consumat droguri cu o minoră de 14 ani într-o pădure, în scopul satisfacerii poftei sexuale a întreținut cu aceasta un raport sexual forțat în automobilul său. Inițial, printr-o sentință pronunțată la 07 iulie 2023, inculpatul a fost condamnat pentru fapta descrisă la o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu suspendarea condiționată e executării pedepsei pe o perioadă de probă de 4 ani.
Procurorii nu au fost de acord cu sentința și au contestat-o cu apel, astfel că printr-o decizie pronunțată de Curtea de Apel la 08 noiembrie 2023, s-a decis casarea sentinței și rejudecarea cauzei de către aceeași instanță. Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei imputate.
La 20 februarie 2024, a fost pronunțată o sentință, prin care un bărbat în vârstă de 39 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru violul unei minore, fiind stabilită o pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.