Autoritățile afirmă că a crescut cu peste 250% numărul cazurilor de contrabandă cu țigări depistate la frontiera cu România
În prima jumătate a anului 2022, Serviciul Vamal a contracarat 81 de tentative de trafic ilicit cu produse de tutungerie, ceea ce semnifică o creștere a numărului de capturi cu circa 88%, în comparație cu primele șase luni ale anului 2021. Despre aceasta a anunțat miercuri, 20 iulie, în cadrul unei conferințe de presă directorul adjunct al Serviciului Vamal, șef al departamentului antifraudă, Nicolae Vutcariov. În particular, la frontiera moldo-română au fost depistate 27 de cazuri, ceea ce reprezintă o majorare de peste 250% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi.
În această perioadă, potrivit șefului adjunct al Serviciului Vamal, au fost înregistrate peste 80 de capturi de țigări și au fost pornite opt cauze penale, confiscânduse în total peste 37 de milioane de țigarete.
„Astfel, au fost puse sub învinuire 12 persoane, trei au statut de bănuiți iar alte patru persoane sunt reținute, dintre care doi șoferi, un angajat al Serviciului Vamal și un fost angajat. Totodată, au fost sechestrate circa 20 de unități de transport”, a spus Nicolae Vutcariov.
Până în luna mai, importul de țigări în R. Moldova a scăzut cu circa 25% față de perioada similară a anului trecut. La fel, importul de materie primă pentru producerea țigărilor a scăzut cu aproximativ 45% față de anul precedent, conform autorităților.
„Cea mai mare mare captură la frontiera moldo-română a fost documentată în luna aprilie la punctul de trecere Albița, fiind contracarată o tentativă de introducere pe teritoriul României a unei cantități de circa 759 mii de țigarete, ceea ce constituie 77% din totalul de țigări reținute la hotarul cu R. Moldova”, menționează Vutcariov.
Deși activitatea prin posturile vamale de la frontiera cu România a crescut cu peste 140%, autoritățile din R. Moldova susțin că nu se constată o creștere a importurilor de țigări sau materie primă pentru producerea acestora, „fapt care nu generează suspiciuni cu privire la intensificarea activității de comercializare ilegală pe teritoriul R. Moldova”.
„Țigările care au fost depistate până acum sunt cu timbru de acciz, cumpărate legal, iar tentative de contrabandă cu țigări contrafăcute nu au fost constatate”, mai spune șeful departamentului antifraudă.
Potrivit șefului Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, criminalitatea transfrontalieră a luat amploare după începutul războiului din Ucraina, ceea ce pune presiune sporită pe frontiera de stat.
„Pe sensul de ieșiri din R. Moldova, la frontiera cu România, în comparație cu anul trecut, când au fost 940 de mii de traversări unice de persoane, anul acesta avem peste 2 milioane”, a precizat Vasiloi.
Directorul Serviciului Vamal Igor Talmazan susține că lupta la frontierele R. Moldova cu contrabanda de țigări este dificilă, atâta timp cât teritoriul țării nu vor exista „reguli foarte clar stabilite”.
În acest sens, Talmazan spune că Serviciul Vamal a înaintat mai multe propuneri legislative.
„Propunem impunerea obligativității ca utilajul folosit la fabricarea țigărilor să fie înregistrat, mecanism care este deja stabilit pentru produsele alcoolice. De asemenea, am solicitat, ca agenții economici să dispună de licență de fabricare a produselor de tutun la importul materiei prime. Acum aceasta este practică liberă (…) Am propus să fie examinată și posibilitatea privind restricționarea comercializării produselor prin stabilirea unei cantități pentru persoanele fizice”, a menționat Igor Talmazan.