Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Auditul conformității la CSM: remunerări…

Auditul conformității la CSM: remunerări nelegitime, erori în stabilirea indemnizațiilor de concediu și 28 de milioane de lei ratați de bugetul de stat

Captură de ecran/Youtube

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a anunțat că, în cadrul auditului conformității asupra utilizării mijloacelor financiare de la bugetul de stat și gestionării patrimoniului public în anii 2022-2023 de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), au fost identificate abateri în efectuarea cheltuielilor de personal, inclusiv „remunerări nelegitime” de 219 mii de ei și utilizarea mijloacelor bugetare cu depășirea limitei aprobate la componenta „Contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii” în sumă de 1,85 milioane de lei.

Totodată, statul a ratat 28 de milioane de lei în cazul neexecutării unui titlu executoriu privind încasarea contravalorii unor bunuri supuse confiscării speciale.

CCRM a publicat vineri, 17 ianuarie, raportul auditului, conform căruia, în anii 2022-2023, pentru întreținerea CSM și instanțelor judecătorești, de la bugetul de stat au fost valorificate mijloace în sumă de circa 1,08 miliarde de lei.

Auditul a avut drept scop evaluarea conformității asupra utilizării mijloacelor financiare de la bugetul de stat și gestionării patrimoniului public în anii 2022-2023 de către Consiliul Superior al Magistraturii, instanțele judecătorești, după caz, și alte instituții, în raport cu prevederile cadrului normativ în vigoare.

Generalizând constatările și concluziile formulate, CCRM a expus următoarele observații de audit:

  1. Gestionarea resurselor bugetare:
    • au fost identificate abateri în efectuarea cheltuielilor de personal, inclusiv remunerări nelegitime de 219 mii lei și utilizarea mijloacelor bugetare cu depășirea limitei aprobate la componenta „Contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii” în sumă de 1,85 milioane lei;
    • valoarea creanțelor și datoriile privind remunerarea muncii au fost diminuate neregulamentar cu peste cu 2,1 milioane lei în anul 2022 și cu 2,8 milioane lei în anul 2023;
    • deficiențe în acordarea premiilor unice și a suplimentelor pentru cumularea atribuțiilor funcțiilor vacante, fiind necesară conformarea prevederilor cadrului intern privind acordarea sporului de performanță la cadrul normativ în vigoare;
    • au fost identificate probleme legate de calcularea numărului de zile de concediu acordate judecătorilor, ceea ce a dus la erori în stabilirea indemnizațiilor de concediu. Aceste deficiențe ar fi fost generate de lipsa unei armonizări între prevederile Legii privind organizarea judecătorească și cu Codul muncii;
    • management neconform la efectuarea cheltuielilor pentru utilizarea carburanților și la desfășurarea achizițiilor publice (divizarea achizițiilor publice, efectuarea de plăți în avans de peste 7,2 milioane de lei, etc.).
  2. Gestionarea patrimoniului public:
    • planul de construcție a unor sedii noi și de renovare a clădirilor instanțelor judecătorești au înregistrat întârzieri semnificative, iar unele sedii se află într-o stare avariată sau necesită reparații urgente;
    • nu există o abordare clară și unitară pentru gestionarea și evidența clădirilor în care sunt amplasate instanțele judecătorești. Imobilele sunt administrate și înregistrate în evidența Ministerului Justiției, în gestiunea Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești, iar o parte în gestiunea instanțelor judecătorești. De asemenea, auditul a identificat neconcordanțe privind apartenența bunurilor imobile situate la aceeași adresă și suprapuneri de date înregistrate în evidența contabilă;
    • abateri și neconformități constatate la efectuarea lucrărilor de reparație a sediului Judecătoriei Chișinău (sectorul Ciocana), care s-au realizat fără un proiect aprobat și expertizat regulamentar, în lipsa certificatului de urbanism și autorizației de construcție;
    • CSJ nu a asigurat înregistrarea obligatorie în Registrul bunurilor imobile a drepturilor patrimoniale asupra a 5 proprietăți în valoare de 10,7 milioane lei; etc.
  3. Încasarea taxelor de stat și altor plăți:
    • lipsa unui mecanism clar de evidență și recuperare a plăților către buget, inclusiv a sumelor provenite din cheltuieli judiciare, amenzi și confiscări speciale;
    • multiple aspecte problematice și deficiențe au fost constatate la confiscarea specială și extinsă în folosul statului a bunurilor sau a contravalorii acestora, doar în cazul neexecutării unui titlu executoriu privind încasarea contravalorii unor bunuri supuse confiscării speciale, nu au fost încasate la buget venituri în sumă de 28 milioane de lei;
    • neexecutarea unor titluri executorii pe o perioadă îndelungată de timp, ceea ce complică procesul de urmărire și recuperare a contravalorii bunurilor rezultate din comiterea infracțiunilor. Astfel, auditul a constatat incertitudini  privind executarea unui titlu executoriu emis de Curtea de Apel Chișinău încă în anul 2008 privind confiscarea specială a unui imobil, care până în prezent se află în proprietatea unei persoane fizice.

Curtea de Conturi a formulat o serie de recomandări orientate spre remedierea deficiențelor identificate. Acestea includ consolidarea sistemului de control intern, îmbunătățirea managementului financiar și patrimonial, precum și clarificarea responsabilităților privind evidența și colectarea plăților către bugetul de stat.

Mai multe detalii găsiți în Raportul de audit.