Principală  —  Ştiri   —   AUDIO/ O profesoară din cadrul…

AUDIO O profesoară din cadrul unui liceu din Chișinău le spune elevilor la lecția de istorie cu cine să voteze părinții lor. Directoare: „Liceul s-a autosesizat”

Foto screenshot: luchianiuc.com/Telegram

O profesoară de istorie din cadrul liceului „Vasile Vasilache” din capitală a fost înregistrată în timp ce ținea un discurs pentru elevi, la lecția de istorie, despre cum și cu cine să voteze părinții acestora la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024 dar și parlamentarele de anul viitor. Înregistrarea a fost făcută publică de Eugen Luchianiuc pe Telegram. Potrivit acestuia, profesoara ar fi Maria Ciutea, Ambasadoare a Uniunii Europene în liceul respectiv.

„Dacă la următoarele alegeri parlamentare va obține majoritate în Parlament tot opoziția aceasta Șor și toată gașca asta de ratați, care a fost până acum la putere și ne-a sărăcit, apoi, rușii a doua zi sunt aici. Și ei vor deschide al doilea front spre Ucraina. E clar? Iar ucrainenii se vor apăra și vor împușca încoace, cu rachete, cu drone, cu tot ce va fi. Și atunci nu ne va salva nimeni, ne vor demola și nu vom mai avea nici ceea ce avem la ziua de astăzi. Așa le explicați părinților voștri, buneilor voștri și să aleagă un curs corect. E clar?”, se aude în înregistrarea ajunsă pe internet, unde se presupune că ar vorbi Maria Ciutea.

Contactată de ZdG, directoarea liceului „Vasile Vasilache”, Boldișor Stela, a confirmat că profesoara din înregistrare este Maria Ciutea

„Da, este doamna Ciutea, angajată în instituția noastră. (…) Liceul s-a autosesizat. Urmează chiar acum să avem ședința consiliului de etică, în rest, toate informațiile le vom raporta la Direcție. Asta este tot ce pot să vă spun”, a declarat directoarea liceului pentru ZdG.

Totodată, la scurt timp după ce înregistrarea audio a fost făcută publică, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a postat un comunicat în care susține că „s-a autosesizat” pe cazul respectiv.

„Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat referitor la cazul profesoarei de la liceul „Vasile Vasilache” din capitală. Menționăm că este important ca în timpul lecțiilor să fie respectat curriculumul școlar și informația transmisă în cadrul orelor să fie corectă din punct de vedere factologic. În același timp, promovarea democrației, libertății, valorilor general umane, solidarității, respectului față de drepturile omului este una dintre obligațiile sistemul educațional. Toate cazurile de dezinformare, distribuire de mesaje false, incitare la ură și discriminare vor fi examinate de Consiliul de Etică al Ministerului Educației și Cercetării”, se arată în comunicat.

Anterior, pe 6 septembrie, MEC anunța că s-a autosesizat cu privire la cazul unei profesoare de la un liceu din capitală care ar fi transmis mai multe mesaje propagandistice în cadrul primei lecții a acestui an școlar.

Autoritățile din educație „condamnă vehement orice comportament sau acțiune care instigă la ură și intoleranță.

„MEC informează că a solicitat explicații instituției de învățământ și direcției municipale educație care ar urma să inițieze o anchetă pe marginea acestui caz și să comunice despre rezultatele investigației. Ministerul va continua să monitorizeze acțiunile întreprinse la nivelul instituției de învățământ privind acest caz”, se menționa în comunicatul MEC.

Tot atunci, campania împotriva informației false și tendențioase STOP FALS a publicat un video cu mai multe declarații propagandistice pro-Kremlin ale profesoarei Polina Apostol de la Liceul „Anton Cehov” din Chișinău.