Principală  —  IMPORTANTE   —   AUDIO/ „Aici sunt 72 mii…

AUDIO „Aici sunt 72 mii de lei”. CNA a publicat stenograma discuțiilor în dosarul privind delapidarea masei lemnoase

Sursa foto: CNA

Centrul Național Anticorupție (CNA) a publicat luni, 12 august, stenograma în dosarul de delapidare a masei lemnoase, în cadrul căruia patru angajați ai Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Orhei, abuzând de funcția lor publică, ar fi vândut lemn obținut ilegal unor persoane apropiate angajaților Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Orhei la prețuri reduse.

Atenție! Limbaj licențios!

Vocea 1 – Îs cam…

Vocea 2 – Tot una îs … care târâie, de-alde mine перекупчики …

Vocea 1 – T*** e mort, șefi, n-are lemne, T***.

Vocea 2 – Aaa, n-are lemne? 

Vocea 1 –  N-are lemne, ei le-au vândut toate.  

Vocea 2 – Pe tot sezonul?  

Vocea 1 – Nu, mai au în al 4-lea cvartal, ***,  restul le-o … (fluieră). Da ei au ***, au patru mii jumate de cuburi, pe an au tăiat și mai au 500 de cuburi pe la toamnă. Gata, 4000 le-au împrășchiet. Și aceia toți, eu am fost la dânșii acasă, toate lemnele sunt la dânșii. Și ei duc numai când duc. Și vseo. 

Vocea 2 – Ei le-au mojilit, le-au achitat și vseo…  

Vocea 1 – Da, da, da… 

Vocea 2 – Și câte oleacă, țâca –  țâca… 

Vocea 1 – Nu, ei le-au luat сразу, le-au depozitat… 

***

Vocea 1 – Aicea-s 72 (72 000 lei)…

Luni, 12 august, ofițerii CNA, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au descins cu percheziții la patru angajați ai Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Orhei într-un dosar de delapidare a masei lemnoase, recoltată din fondul forestier aflat în gestiune. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Oamenii legii au stabilit că bănuiții, activând în funcții de conducere în cadrul Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură (ÎSS) Orhei, printre care și un fost director al acesteia, ar fi implementat o schemă infracțională.

În cadrul tăierilor autorizate de masă lemnoasă, funcționarii ar fi introdus date eronate referitor la volumul și categoria masei lemnoase extrase din fondul forestier. Astfel, bănuiții ar fi obținut surplus, care ar fi fost înstrăinat ilegal și respectiv ar fi fost obținute venituri ilicite în proporții deosebit de mari.

Totodată, s-a stabilit ca funcționarii cercetați, abuzând de funcția lor publică, ar fi vândut lemn obținut ilegal unor persoane apropiate angajaților ÎSS Orhei la prețuri reduse, „conform catalogului de prețuri”. Ulterior, aceștia l-ar fi înstrăinat cetățenilor la prețuri ridicate.