Au loc percheziții la domiciliile unui șef de secție din cadrul Consiliului raional Florești. Funcționarul este cercetat pentru abuz de serviciu la încheierea unor contracte de achiziții
Șeful Secției construcții, gospodărie comunală și drumuri din cadrul Consiliului raional Florești este cercetat penal pentru abuz de serviciu de către procurorii anticorupție ai oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție (PA) și ofițerii Direcției generale teritoriale Nord (DGT) a Centrului Național Anticorupție (CNA). Potrivit unui comunicat al PA, în prezent au loc percheziții la domiciliile acestuia și la biroul contabilului unor agenți economici care au câștigat licitații.
Cel care deține funcția de șef al Secţiei construcţii, gospodărie comunală şi drumuri, din 2013, este Valeriu Cegorean, se arată pe pagina web a Consiliului, dar și potrivit declarațiilor de avere ale funcționarului.
Cegorean este bănuit de favorizarea unor agenți economici care au încheiat contracte de prestare a serviciilor de reparație a drumurilor cu Consiliul raional Florești.
„Urmărirea penală pe caz a început în baza bănuielii rezonabile că, în perioada anilor 2021 – 2022, factori de decizie ai Consiliului Raional Florești în comun cu șeful Secției construcții, gospodărie comunală și drumuri din cadrul Consiliului raional Florești ar fi încheiat contracte privind efectuarea lucrărilor de întreținere și reparație a drumurilor locale din raionul Florești cu două SRL-uri. Deși contractele au fost semnate și a fost achitată suma de 614 868 de lei, există bănuiala rezonabilă că lucrările nu au fost executate”, se arată în comunicatul PA.
Potrivit materialelor acumulate în cadrul anchetei, s-a stabilit că cei doi agenți economici ar fi administrați din umbră de funcționarul din cadrul Consiliului prin persoane interpuse, iar în perioada anilor 2020 – 2022 aceștia au beneficiat de contracte încheiate cu Consiliul Raional Florești în valoare totală de 11 925 303 lei.
Pentru administrarea tuturor probelor și efectuarea urmăririi penale sub toate aspectele, judecătorul de instrucție a autorizat patru percheziții la domiciliul și biroul șefului de secție din cadrul Consiliului raional Florești și la domiciliul şi biroul de serviciu ale contabilului care gestionează activitatea financiară a companiilor vizate. În urma acțiunilor de urmărire penală, de la domiciliul lui Cegorean au fost ridicate suporturi electronice cu documentația și facturile fiscale ale celor două companii.
La această etapă, toate persoanele sunt cercetate în stare de libertate, iar investigațiile pe caz sunt în desfășurare.
Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.