Principală  —  Ştiri   —   Atenție! Temperaturi de 38 de…

Atenție! Temperaturi de 38 de grade Celsius pentru următoarele zile. Meteorologii au emis cod portocaliu de caniculă

Sursa foto: GettyImages

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis vineri, 25 august, cod portocaliu de caniculă pentru mai multe zone ale țării. Atenționarea este valabilă până la data de 29 august.

Potrivit meteorologilor, în sudul, centrul și o parte din nordul țării, temperatura maximă a aerului va atinge valori între +36 și +38 °C.

Sursa foto: SHS/ Facebook

Recomandările meteorologilor pentru populație:

– Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;

– Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

– Pe parcursul zilei faceți duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;

– Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete.

– În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

– Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;

– Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.