Ar fi primit 22 de mii de euro, pentru a influența judecătorii de la CSJ: un bărbat a fost găsit vinovat de trafic de influență
Un bărbat care ar fi pretins și primit 22 de mii de euro, pentru a influența judecătorii Curții Supreme de Justiție (CSJ), a fost găsit vinovat, în prima instanță, și amendat cu 300 de mii de lei. ZdG a constatat că numele bărbatului este Valeriu Mitrofan.
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a anunțat că a condamnat o persoană vineri, 13 decembrie, pentru trafic de influență săvârșit în perioada anilor 2018-2019.
Persoana a fost condamnată pentru faptul că a pretins și primit personal de la două persoane, bani în proporții deosebit de mari, în mai multe tranșe, în sumă totală de 22 000 de euro, pentru judecătorii Curții Supreme de Justiție, care aveau în procedură o cauză civilă în privința acelor persoane, susținând că are influență asupra judecătorilor pentru a-i face să îndeplinească acțiuni în exercitarea funcției lor, manifestate prin adoptarea unei hotărâri favorabile într-o cauza civilă.
Cauza s-a aflat în examinare din 14 martie 2024 până la 13 decembrie 2024. Aceasta a fost repartizată la 9 martie 2021, judecătoarei Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, Natalia Patrașcu, iar prin încheierea președintei interimare a Judecătoriei Chișinău, Livia Mitrofan, din 14 martie 2024, cauza a fost repartizată repetat, fiind distribuită judecătorului Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, Eugeniu Beșelea.
Instanța de judecată l-a recunoscut vinovat pe inculpat pentru pretinderea și primirea personal, de bani, pentru o altă persoană, de către o persoană care susține că are influență asupra unei persoane cu funcție de demnitate publică, pentru a-l face să îndeplinească acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite.
La solicitarea procurorului, acesta a fost sancționat cu amendă în mărime de 6 000 de unități convenționale (300 000 de lei). De la inculpat a fost confiscată în contul statului contravaloarea sumei de 22 000 de euro.
Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.