Aproximativ 9 300 contracte de locațiune înregistrate la SFS în perioada ianuarie-mai 2023, cu 22,6% mai multe decât în perioada similară a anului 2022
Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 38,4% în primele 5 luni ale anului 2023 și constituie 21,4 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2022, raportează Serviciul Fiscal de Stat al R. Moldova.
Urmare a acțiunilor de conformare voluntară și informare, în perioada lunilor ianuarie-mai 2023 au fost identificate 1 107 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile. De asemenea, au fost efectuate controale la 178 persoane fizice care dau în locațiune bunuri imobile, fiind calculate suplimentar la buget: plăți de bază în sumă de 360,6 mii lei, majorare de întârziere în sumă de 26 mii lei și aplicată amendă în mărime de 13,3 mii lei.
În rezultatul acțiunilor întreprinse în primele 5 luni ale anului 2023, au fost înregistrate 9 291 contracte de dare în locațiune a bunurilor imobile, sau cu 22,6% mai multe decât în perioada similară a anului 2022.
Totodată, Serviciul Fiscal de Stat reamintește persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie şi/sau în folosinţă proprietate imobiliară altor persoane fizice, prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, despre necesitatea onorării obligațiunilor fiscale aferent veniturilor obținute.