APCE o consideră pe Rusia vinovată pentru moartea lui Navalnîi. Instituția refuză să-l recunoască pe Putin drept președinte legitim al țării
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, în unanimitate, o rezoluție în care a declarat Federația Rusă responsabilă pentru moartea lui Navalnîi și a confirmat refuzul acesteia de a recunoaște legitimitatea lui Vladimir Putin ca președinte, scrie Novaya Gazeta.
Organizația a spus că înainte de crimă, Navalnîi a fost supus torturii, tratamentelor inumane și degradante. În plus, a supraviețuit unei tentative de asasinat cu folosirea armelor chimice, comisă în 2020 de ofițerii FSB.
Deputații au subliniat că sub regimul lui Putin, Rusia a devenit o dictatură de facto, iar alegerile din 17 martie 2024 nu au fost nici libere, nici corecte. Făcând apel la o rezoluție adoptată anterior, adunarea nu a recunoscut legitimitatea lui Putin în postul său și a cerut statelor membre APCE să oprească orice comunicare cu acesta, cu excepția scopurilor umanitare și pentru a obține pacea.
Rusia este doar formal o federație, iar Putin este în război nu numai cu Ucraina, ci și cu propriul său popor, cred deputații. APCE a recunoscut că popoarele din Rusia sunt supuse cu forța la rusificare, iar activiștii mișcărilor naționale sunt persecutați. Organizația consideră că „decolonizarea este o condiție necesară pentru instaurarea democrației în Rusia”.
Adunarea a remarcat că Putin este la putere în Rusia din 2000, iar amendamentele la Constituție i-au prelungit potențiala președinție până în 2036. Agresiunea continuă a Rusiei împotriva Ucrainei demonstrează că „dictaturile reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității internaționale, precum și a integrității teritoriale și a independenței politice a vecinilor lor”, a spus APCE.
În plus, parlamentarii au susținut apoi crearea unui tribunal penal internațional „care să tragă la răspundere conducerea rusă, inclusiv, pe Vladimir Putin”.