Anunț important de la Ambasada României în R. Moldova. Activitatea cu publicul va fi reluată parțial
Ambasada României în R. Moldova a anunțat astăzi, 24 noiembrie, că va fi reluată parțial activitatea cu publicul începând cu data de 26 noiembrie 2020. De asemenea, au fost adoptate măsuri sanitare și de protecție prevăzute de protocoalele aplicabile în situația confirmării unui caz de infectare cu virusul SARS-CoV-2.
Astfel, activitatea cu publicul va fi reluată doar pentru următoarele servicii consulare:
- eliberare documente de călătorie și vize
- preluare cereri de înregistrare primară a nașterii
- preluarea de cereri pentru eliberarea de pașapoarte, cu prioritate pentru minori
Potrivit Ambasadei, reluarea parțială a activității de lucru cu publicul vine și în sprijinul cetățenilor români ale căror pașapoarte au fost deja trimise Ambasadei și care trebuie ridicate.
De asemenea, în perioada 26 noiembrie – 8 decembrie 2020, echipa Secției consulare a Ambasadei României la Chișinău va fi suplimentată cu patru funcționari consulari care se vor deplasa din Centrala Ministerului Afacerilor Externe al României pentru asigurarea gestionării optime a activității Secției consulare de la Chișinău.
Ambasada României la Chișinău precizează și faptul că activitatea Secției consulare nu a fost și nu este suspendată.
„În această perioadă sunt asigurate demersurile de asistență și protecție consulară a cetățenilor români aflați în situații deosebite (deces, accident, spitalizare, conflicte de muncă, pierderea documentelor de călătorie, repatriere persoane aflate în situații vulnerabile), precum și serviciile consulare cu caracter urgent, cu respectarea măsurilor și restricțiilor adoptate pe plan local, în contextul pandemiei de COVID-19”, se arată în comunicat.