ANRE a aprobat modificarea Regulilor pieței energiei electrice
Membrii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) au aprobat marți, 28 mai, în ședință publică, modificarea Regulilor pieței energiei electrice, pentru „a reduce sarcina financiară asupra participanților pieței energiei electrice, prin modificarea mecanismului de calculare și decontare al dezechilibrelor și micșorarea fondului suplimentar acumulat de operatorul sistemului de transport al gazelor naturale (OST) în procesul de echilibrare al sistemului electroenergetic”.
La fel, ANRE a aprobat Regulamentul privind confirmarea statutului de producător eligibil mic.
„Documentul vine cu soluții de depășire a unor impedimente întâlnite și va contribui la rezolvarea problemelor cu care se confruntă producătorii eligibili mici pe parcursul deținerii statutului de producător eligibil mic. Regulamentul în versiune nouă va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al R. Moldova”, menționează reprezentanții ANRE.
Totodată, a fost emis Avizul privind cuantumul tarifelor pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă, de canalizare și de epurare a apelor uzate de către Î.M. Direcția de Producție „Apă-Canal” Anenii Noi pentru anul 2024:
- pentru serviciul public de alimentare cu apă – 20,76 lei/m3, cu 0,69 lei/m3 mai mic decât cel solicitat și cu 0,49 lei/m3 mai mic decât cel în vigoare;
- pentru serviciul de canalizare – 33,22 lei/m3, cu 0,06 lei/m3 mai mic decât a fost solicitat și cu 3,85 lei/m3 mai mic decât actualul tarif.