ANOFM: Peste 16 mii de persoane au fost plasate în câmpul muncii de la începutul anului
16 004 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au fost plasate în câmpul muncii pe parcursul anului 2024, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe persoane și-au găsit un loc de muncă în activități de servicii colective, sociale și personale, industrie prelucrătoare și construcții, transmite Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Printre acestea se numără 6849 șomeri și 483 șomeri-zilieri sau șomeri angajați pe perioadă determinată până la 3 luni.
Din totalul persoanelor angajate, 48,9% sunt femei, 16,7% persoane cu vârsta 55-63 ani, 1,3% persoane cu dizabilități, 1,1% cetățeni ai Republicii Moldova reveniți de peste hotare, 0,4% persoane de etnie romă și 4 cetățeni străini.
„Le mulțumesc colegilor și colegelor de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, care depun un efort extraordinar pentru a obține rezultate fără precedent. Continuăm să muncim și să le oferim protecție socială tuturor cetățenilor”, a menționat Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Cele mai multe persoane și-au găsit un loc de muncă în domeniile:
- 28,0% – alte activități de servicii colective, sociale și personale;
- 19,8% – industrie prelucrătoare;
- 14,3% – construcții;
- 10,7% – comerț cu ridicata și cu amănuntul;
- 8,3% – agricultură;
- 5,2% – administrație publică;
- 4,2% – învățământ;
- 3,6% – sănătate și asistență socială;
- 2,1% – transporturi, depozitare și comunicații.
ANOFM recomandă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru a beneficia de sprijin la angajare. Serviciile sunt gratuite și sunt disponibile atât pentru șomeri, cât și pentru persoanele angajate care doresc să-și schimbe locul de muncă.
Mai multe informații pot fi obținute apelând gratuit la numărul Centrului de apel al ANOFM – numărul 0 8000 1000, sau vizitând portalul www.angajat.md.
În anul 2022 – 8234 persoane au fost plasate în câmpul muncii, iar în 2023, 11 062 persoane au fost ajutate de ANOFM să-și găsească un loc de muncă, ceea ce ar însemna că circa 25% din toți șomerii din Moldova au fost plasați în câmpul muncii prin intermediul subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale.