„Am trecut prin iad, dar am ajuns acasă”. Mărturiile unei moldovence blocate la vamă
Tatiana Rusu și-a dat seama că e blocată în Germania, după ce biletul de întoarcere spre R. Moldova, procurat pentru data de 21 martie fusese anulat. După numeroase încercări, femeia a reușit să găsească o mașină de ocazie marți, 17 martie, cu care a pornit spre casă. Însă, au stat blocați la granița dintr Austria și Ungaria 14 ore, într-un rând de 150 km de mașini, cu zeci de alți oameni care s-au trezit peste noapte singuri, fără post de muncă și bani.
Tatiana plecase pe data de 10 martie, la sora sa, în Germania, pentru 10 zile. Când a auzit că biletul este anulat, a încercat să apeleze la șoferii de autocare. Nimeni și nicio soluție nu a fost de găsit. Atunci, a început panica – concediul Tatianei se încheia pe 22 martie, iar acasă o așteptau doi copii minori.
„Sunt o sumedenie de moldoveni ca mine. Eu am plecat marți dimineață spre casă cu mașina de ocazie. Aseară am ajuns. Am trecut prin iad, dar am ajuns acasă. Am stat blocați 14 ore între Austria și Ungaria. Era un rând de 150 km de mașini cu copii mici, gravide, lume rămasă peste noapte fără lucru, fără bani, nevoită să vina acasă.
Am vorbit personal cu polițiștii – cunosc germana, și ei mi-au spus că guvernele ungar și cel român au încheiat o înțelegere între ele, precum că numai cetățenii români au dreptul de a traversa granița zilnic, de la ora 9 seara până la ora 5 dimineața, iar cetățenii străini nu au dreptul de a intra în Ungaria. Deci, dacă dispui de pașaport românesc, treci granița, dacă ai pașaport biometric – rămâi blocat între granițe. Mi-au mai spus că, conform legii, guvernul nostru trebuia să încheie o înțelegere similară cu țările de tranzit ale moldovenilor, că sa putem ajunge acasă. Dar, din păcate, celor de sus le este totuna de cetățenii moldoveni.
Trecerea în granița ungară derula anevoios, au trecut foarte puține mașini până la ora 5 dimineața, iar eu așa și nu am reușit să fiu printre acestea. Îmi rămăsese distanța de aproximativ un km până la vamă.
După ora 5 noi, lumea, văzând că nimeni nu se mișcă înainte, agitați, am ieșit din mașini și ne-am îndreptat spre zona de frontieră. Acolo, poliția austriacă stătea înarmată.
Am început a face gălăgie să nu se permită trecerea. Austriecii ne explicau: ei ne permit cu zece mâini trecerea, ungarii însă le interzic. O doamna polițistă chiar mi-a spus că ea cu mare plăcere ne-ar permite să trecem, căci și ea are familie și îi e frică să nu se molipsească de la cineva din mulțime.
Pe oră ce trecea lumea devenea tot mai agitată: erau copii mici, care plângeau, erau și mame, și tati, gravide. Rezervele de mâncare se terminau, apa potabilă se termina, la baie nu aveai unde te duce, gunoi nu era unde să arunci. Lumea, conștient, arunca totul afară, protestând astfel să se creeze condiții odată ce suntem blocați. Ne-am sensibilizat mulți, mii de oameni au ieșit spre poliția austriacă, cu rugămintea să ne permită trecerea.
În scurt timp, au sosit vreo 10 microbuze pline cu poliție austriacă. Erau și ei panicați, văzând atâta lume agitată. Li se permitea doar tirurilor și ungarilor sa treacă granița. S-au găsit câțiva oameni mai șmecheri și au închis cu mașinile trecerea tirurilor. Ungurilor, la fel, nu le permiteau să treacă. Câteva mașini au trecut de cealaltă parte a graniței, adică la intrarea spre Austria, și au blocat și acolo trecerea.
A sosit televiziunea austriacă, filmau tot ce se petrece acolo. Mai târziu, au apărut și elicoptere, filmând de sus lanțul lung de mașini care veneau continuu spre vama austro-ungară.
Era o jale de nedescris. Lume cu mașinile pline cu lucruri personale era nevoită să plece acasă cu totul, căci peste noapte se trezise fără lucru, fără bani, fără acoperiș deasupra capului, din cauza carantinei. Sunam mulți la consulatele țărilor noastre, dar fie nu răspundea nimeni, fie era mereu ocupată linia, sau se răspundea că norma este deja aplicată – trecerea doar între orele 21.00 și 5.00, însă nicidecum în acest termen nu era posibil să reușească un șir de 150 km de mașini să treacă. La ora 14.00, a început intrarea în vama ungară. Grație și numai grație austriecilor.
La granița cu România am fost selectați, noi, moldovenii – erau de tot 8 mașini și am fost conduși de poliția română până la granița cu Moldova. Nu ne-au măsurat febra, doar am completat o fișă cu date personale la vama noastră.
Când veneam de la vamă spre casă, direcția Leușeni- Bălți, am văzut pe drum delegația președintelui. Și m-a pus pe gânduri. Asta cum de înțeles? Dacă noi nu respectăm legea, vom fi amendați, dar el? De ce el își permite să circule prin țară?”, conchide femeia.
