Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Alisa Glinca a reușit să…

Alisa Glinca a reușit să se califice oficial la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Sursa foto: olympic.md

Sportiva Alisa Glinca s-a calificat oficial la Jocurile Olimpice de la Paris, la proba de echitație. Potrivit forului internațional de profil, ea și-a asigurat un loc în concursul individual de dresaj.

Astfel, Glinca se alătură celor șase sportivi moldoveni care au reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris 2024: Dan Olaru, Daniela Cociu, Maria Olărașu, Serghei Tarnovschi, Anastasia Nichita și Irina Rângaci.

Alisa Glinca a obținut licența personală pentru a participa la Jocurile Olimpice pe 4 ianuarie 2024. Anunțul a fost făcut de Federația Sportivă Națională Ecvestră, care a precizat că este „pentru prima dată în ultimele decenii” când un sportiv ecvestru moldovean participă în asemenea competiție.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), sportivii care vor participa la turneele de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, dar și cei care au obținut deja calificări, vor beneficia de servicii specializate de asistență medicală și psihologică.