Alexei Navalny și-ar fi revenit aproape complet. Clinica „Charite” din Berlin a luat noi măsuri de securitate
Opozantul rus, Alexei Navalny s-a recuperat psihic în întregime, își aduce aminte de toate evenimentele de până la otrăvire, inclusiv momentul în care a ajuns în toaleta avionului unde și-a pierdut cunoștință. Noile detalii apar într-o investigație comună a publicațiilor The Insider, Bellingcat și Der Spiegel.
Potrivit anchetei, de marți, 8 septembrie, starea de sănătate a lui Navalny este mult mai bună decât orice prognoză a medicilor, iar administrația spitalului Charite, unde este internat, a luat măsuri suplimentare de securitate. Pentru a putea ajunge la salonul unde este internat Navalny, trebuie să treci prin 3 cordoane de polițiști.
The Insider spune că spitalul a decretat un cod maxim de pericol, iar serviciile speciale germane se așteaptă la o „furtună de dezinformare” și discreditare a clinicii „Charite”.
Medicii germani susțin că Navalny s-a recuperat 90% din punct de vedere fizic, iar psihic ar fi recuperat complet, cu mult mai rapid decțt cazurile similare ale lui Skripal sau Ghebrev. Asta datorită, în opinia medicilor, citați de The Insider, reacției rapide a piloților, dar și a echipei de medici care l-au preluat din avion și care i-au administrat imediat atropină.
Anterior, medicii germani au anunțat oficial reprezentanții țărilor din G7 despre faptul că Navalny a fost otrăvit cu o versiune nouă de „Noviciok”, diferită de cea care s-a aplicat asupra fostului agent FSB, Serghei Skripal. Specialiștii germani sunt siguri că o astfel de substanță putea fi creată doar în laboratoare secrete de stat. Urme de „Noviciok” au fost găsite nu doar în organismul lui Navlny, dar și pe suprafața sticlei de apă din care a băut.
Potrivit anchetatorilor germani, citați de The Insider, dacă această sticlă nu ajungea în Germania, ar fi fost cu mult mai greu de stabilit agentul cu care a fost otrăvit Navalny și că anume acest detaliu este cea mai mare scăpare a serviciilor secrete rusești.