Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Alexei Navalnîi, condamnat la încă…

Alexei Navalnîi, condamnat la încă 19 ani de închisoare

Sursa: Reuters

Politicianul rus de opoziție Alexei Navalnîi, încarcerat în Rusia, a fost condamnat vineri la încă 19 ani de închisoare, într-un caz penal despre care el și susținătorii săi au spus că a fost inventat pentru a-l ține în spatele gratiilor și a-l îndepărta de politică pentru o perioadă și mai lungă, scrie Reuters.

Navalnîi ispășește deja o sentință de 11 ani și jumătate pentru fraudă și alte acuzații despre care spune că sunt, de asemenea, false. Mișcarea sa politică a fost scoasă în afara legii și declarată „extremistă”.

Vineri, o instanță de la colonia penală IK-6 din Melekhovo, la aproximativ 235 km est de Moscova, a încheiat procesul său pentru șase acuzații distincte, printre care incitare și finanțare de activități extremiste și crearea unei organizații extremiste.

Transmisia audio de la tribunal, unde procesul s-a desfășurat cu ușile închise în sala de sport a închisorii, a fost atât de slabă încât a fost practic imposibil să se înțeleagă ce spunea judecătorul Andrei Suvorov, menționează sursa citată.

Jurnaliștii nu au fost lăsați să intre în sala de judecată, dar au putut urmări dezbaterile pe camerele de supraveghere dintr-o sală specială pentru mass-media aflată în apropiere, deși transmisia a fost întreruptă aproape imediat ce a fost pronunțată sentința.

Echipa lui Navalnîi a declarat că judecătorul a adăugat 19 ani la pedepsele existente. Procurorii de stat ceruseră 20 de ani.

Presa rusă au afirmat că Navalnîi, acum în vârstă de 47 de ani, va avea 74 de ani în momentul în care va ieși din închisoare, în 2050.

„Pentru ca o țară nouă, liberă și bogată să se nască, ea trebuie să aibă părinți. Cei care o doresc. Care o așteaptă și care sunt dispuși să facă sacrificii pentru nașterea ei”, a spus Navalnîi în declarația sa finală de luna trecută.

Ajută-ne să rodim investigații!

E primăvară și trebuie iar să depunem declarația la fisc.
Vă încurajăm să redirecționați și în această primăvară (până pe 30 aprilie) cele 2% din impozitul pe venit către Asociația Media Guard! Treceți codul fiscal al organizației noastre - 1010620003744 (Asociația Media-Guard, parteneră ZdG), în căsuța M1 (secțiunea V, facultativă) din Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit – formularul CET 18.Transmiteți și altora, ca să reușim mai multe împreună!

Publicitate1