Principală  —  IMPORTANTE   —   Alexandru Slusari pleacă din funcția…

Alexandru Slusari pleacă din funcția de director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”

Alexandru Slusari susține că mandatul sau de director executiv din cadrul Asociației „Forța Fermierilor” a expirat. Acesta a anunțat consiliul de administrație a asociației că nu va mai candida pentru un nou mandat, anunță Alexandru Slusari.

Acesta a precizat că, până pe 31 martie va mai fi implicat în definitivarea unor proiecte în cadrul asociației. „Dar și după asta, în măsura posibilităților, sunt disponibil să acord asistența asociației”, a adăugat el.

„În februarie a expirat mandatul meu de director executiv în cadrul Asociației Forța Fermierilor. Vineri, la ședința Consiliului a organizației am anunțat oficial că nu mai candidezi la aceasta funcția. Informația nu a surprins pe fermieri, întrucât ei au știut despre intențiile mele încă din luna ianuarie. Funcția mea presupune dialogarea permanentă cu reprezentanții guvernării. Eu nu mai pot discuta cu cei, care în doi ani prin inacțiunile sale au contribuit practic la nimicire a sutelor agricultori micro, mici și mijlocii din domeniul cerealelor și oleaginoaselor. După cel mai bun an 2021 în istoria agriculturii Moldovei și un kilometru de promisiuni în campaniile electorale 2020-2021 noi acum am ajuns la catastrofa financiară a fermierilor de la sate și fortificarea companiilor transnaționale, care prezintă mare pericol pentru securitatea alimentară și zonele rurale ale țării”, scrie Slusari.

În perioada anilor 2019-2021, Alexandru Slusari a fost deputat în Parlamentul R. Moldova din partea Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”.

Îți mulțumim că citești ZdG.md!

Oferim în continuare informații gratuite tuturor, dar cu susținerea cititorilor noștri am putea reuși să facem mai multe investigații, știri, reportaje, editoriale, texte explicative, materiale video și alte produse jurnalistice de interes public.

Susține dezvoltarea jurnalismului de investigație cu o donație prin MIA Plăți Instant, scanând codul QR alăturat.



Pentru mai multe opțiuni de a dona, precum și pentru a perfecta un abonament la ediția tipărită a Ziarului de Gardă, accesați ZdG.one

Dacă doriți să cunoașteți cât costă și cine plătește ZdG — vedeți sursele de finanțare ale ZdG.

Publicitate1