Alexandru Ciobanaș, șeful din poliție depistat de ANI că nu a declarat 2,6 milioane de lei a fost decorat recent de Igor Dodon cu ordinul „Credință Patriei”
Fostul șef al Secției urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Centru al Direcției de Poliție Chișinău a Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne și actualul șef al direcției generale urmărire penală în cadrul IGP despre care ANI a depistat mai multe probleme de integritate a fost recent decorat de președintele Igor Dodon.
La 4 septembrie, în Monitorul Oficial a apărut decretul semnat de șeful statului prin care lui Alexandru Ciobănaș, alături de alți ofițeri de poliție, i-a fost conferit ordinul „Credință Patriei” de gradul 3.
Decretul a fost semnat de președinte la 27 august, de ziua Independenței și la exact o săptămână de când inspectorul de integritate Griciuc Ada emitea Actul de Constatare 182/04 în adresa lui Ciobanas. O sesizare în acest sens, potrivit actului a fost depusă încă la început de 2019.
Act de constatare Alexandru Ciobanasu ANI by Ziarul de Gardă on Scribd
În actul de constatare emis, inspectorul de integritate a stabilit că el a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale prin includerea unor date incomplete în declarațiile cu privire la venituri și proprietate și cele de avere și interese personale, pe care le-ar fi depus în perioada 2012-2018.
Astfel, fostul angajat al IGP Centru ar fi omis să includă în aceste declarații veniturile obținute în mărime de peste 2 milioane 600 mii de lei, două autoturisme de model Honda CRV, înregistrat pe numele lui, dar și o Toyota Yaris, deținută în comodat de către soția sa.
Suplimentar, în perioada 2012 – 2018, Ciobanaș nu a inclus în declarații și activele financiare deținute în conturi bancare curente și de depozit în valută națională și străină, care erau înregistrate în sold la data depunerii declarațiilor.
În cadrul controlului, fiindu-i solicitat punctul de vedere, subiectul nu a putut justifica proveniența sumei de peste 2 milioane 300 mii de lei, deținută în perioada 2012-2017, sub formă de numerar în valută națională și străină din conturile bancare curente și de depozit.
Dacă actul de constatare emis de către ANI va rămâne definitiv subiectul ar putea fi destituit din funcția actuală, cea de șef al direcției generale urmărire penală în cadrul IGP. Totodată, acesta riscă să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică pe o perioadă de 3 ani și inclus în Registrul interdicțiilor al ANI.