Alerta din avionul cu simpatizanții Șor s-a dovedit a fi falsă. Pasagerii se întorc în Armenia cu aceeași aeronavă
Alerta cu bombă din avionul ce venea din Erevan spre Chișinău s-a dovedit a fi falsă. Informația a fost confirmată pentru TV8 de către directorul general al FlyOne Moldova. Vladimir Cebotari a mai declarat că cel puțin patru persoane de la bordul aeronavei au fost însoțite de angajații forțelor de ordine pentru anumite clarificări.
„Au intervenit serviciile speciale române și după verificarea minuțioasă a aeronavei, a pasagerilor, a mărfii și bagajelor, câteva persoane au fost însoțite de către aceste servicii pentru clarificări suplimentare”, a menționat Cebotari.
Șeful operatorului aerian a mai declarat pentru Tv8 că aeronava efectua o cursă charter, însă nu cunoaște dacă aceasta avea sau nu permisiune de zbor, întrucât zborul a fost efectuat de FlyOne Armenia.
„Această aeronavă este contractată de compania FlyOne Armenia, iar această cursă era una charter, contractată de un agent turistic și înțeleg că au existat careva posibile erori în ceea ce ni se comunică până acum, doar că noi nu avem niciun suport documentar în privința actelor care au fost autorizată această cursă”.
Aeronava cu pasagerii ar urma să revină în Armenia, a mai spus Vladimir Cebotari.
Un avion plin cu simpatizanți ai blocului „Victorie”, care se întorceau de la Moscova cu o cursă charter, ce urma să ajungă de la Erevan la Chișinău, a aterizat de urgență la București pentru că nu i s-a permis aterizarea pe Aeroportul Internațional Chișinău, pentru că nu ar fi respectat anumite cerințe.
„Operatorul nu a notificat Autoritatea Aeronautică Civilă despre modificările de orar cu 3 zile în prealabil, după cum prevede legislația. Ca urmare, acest zbor nu a primit aprobarea necesară”, a precizat reprezentanții Autorității Aeronautice a R. Moldova.
Ulterior, un bărbat necunoscut a transmis către autoritățile din R. Moldova un avertisment privind existența unei bombe la bordul unui avion care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, au declarat pentru G4Media surse oficiale.