Alertă de călătorie în Ungaria. Guvernul maghiar introduce restricții de intrare pentru cetățenii străini
Noi restricții de circulație impuse de Ungaria din cauza creșterii numărului de cazuri de infectare cu COVID-19. Guvernul de la Budapesta introduce în perioada de la 1 septembrie până la 1 octombrie controlul la frontieră și interzice intrarea cetățenilor străini pe teritoriul Ungariei.
Cu toate acestea, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe de la Chișinău, „la solicitare, poliția ungară poate acorda permisiune de intrare în Ungaria în anumite cazuri de excepție:
➡️ prezența personală la o procedură administrativă sau judecătorească, care poate fi dovedită prin prezentarea unui document eliberat de o autoritate relevantă;
➡️ efectuarea unei activități de afaceri sau a unei alte activități profesionale, motivată printr-o invitaţie emisă de o autoritate publică centrală, entitate independentă sau autoritate administrativă autonomă;
➡️ vizita în scopuri medicale, la instituțiile de sănătate din Ungaria, justificată printr-un certificat medical;
➡️ efectuarea studiilor, îndreptățită printr-o confirmare eliberată de instituția academică;
➡️ activitatea în domeniul transportului de mărfuri, certificată printr-o adeverinţă eliberată de angajator;
➡️ participarea la ceremoniile rudelor apropiate (căsătorie, deces, botez);
➡️ îngrijirea rudelor, conform Art. V din Codul Civil (2013) al Ungariei;
➡️ participarea la evenimente internaționale de importanță înaltă, în domeniile sportiv, cultural sau cu caracter religios;
➡️ alte motive legitime care nu sunt listate supra.
Cererea de derogare urmează a fi adresată poliției ungare în limbile maghiară sau engleză, la următoarea adresă electronică: https://ugyintezes.police.hu/en/home.
Restricțiile însă nu va avea efect asupra traficului aflat în tranzit şi transportului de mărfuri, precum şi asupra deplasărilor oficiale, totuși, controlul sanitar la intrarea în țară poate avea loc şi în asemenea cazuri. În același timp, noile măsuri de restricționare nu se aplică celor care justifică, în momentul intrării în Ungaria, că au trecut prin infecția COVID-19, în ultimele șase luni.
Astfel, este permis traficul de tranzit al pasagerilor în următoarele condiții:
▪️Durata tranzitului să nu depășească 24 de ore;
▪️Lipsa suspiciunilor de contaminare cu Covid-19;
▪️Prezentarea unui document din care să rezulte clar care este scopul deplasării în țara de destinație, inclusiv să fie asigurată intrarea pe teritoriul statului din vecinătatea Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către țara de destinație.
Tranzitul pe teritoriul ungar urmează a fi efectuat pe traseul prestabilit în acest sens, care este publicat pe pagina web a poliţiei ungare, cu indicarea în mod explicit a locurilor de staționare sau de odihnă: http://www.police.hu/hu/hirek-es-informaciok/hatarinfo?field_hat_rszakasz_value=rom%C3%A1n+hat%C3%A1rszakasz. Pentru tranzitarea Ungariei nu este necesară prezentarea unui test COVID-19, mai anunță dimplomația de la Chișinău.
Ministerul mai informează că Ambasada Republicii Moldova la Budapesta oferă asistența consulară la necesitate: +3613363450 sau +3613363458, iar în cazurile de urgență, cetăţenii Republicii Moldova care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă (accidente cu victime, decese, calamităţi şi alte situaţii de pericol sau cu caracter extraordinar), pot apela nr. de telefon pentru urgențe consulare: +36302838060.