Alegeri prezidențiale în R. Moldova, Campionatul European de Fotbal și alegerile pentru Parlamentul European: Agenda celor mai importante evenimente ale anului 2024
De la competiții sportive și până la scrutine pentru alegerea președinților, anul care a venit promite a fi unul plin de evenimente importante și interesante, atât de talie mondială, cât și internațională sau națională. Ziarul de Gardă ți-a pregătit o listă cu cele mai semnificative și așteptate evenimente ale anului 2024 de ordin politic, cultural și sportiv, pe care, cu siguranță, nu trebuie să le treci cu vederea.
Alegeri prezidențiale în R. Moldova
În 2024 se încheie mandatul de președintă al Maiei Sandu, care a fost aleasă și investită în funcție în anul 2020. Astfel, următoarele alegeri prezidențiale în R. Moldova ar urma să aibă loc în anul 2024. Anterior, Maia Sandu, a anunțat că va candida la scrutin pentru un nou mandat, dar și că va solicită Parlamentului organizarea unui referendum privind calea europeană a țării.
Alegeri în România
În România pentru anul 2024 sunt, la fel, preconizate alegerile prezidențiale, dar și cele parlamentare și locale. Este prima dată, după 2004, când cele trei tipuri de alegeri vor avea loc în același an în țara vecină.
Campionatul European de Fotbal 2024
Un spectacol fotbalistic îi așteaptă pe microbiștii din întreaga Europă în perioada 14 iunie – 14 iulie, când se va desfășura Campionatul European de Fotbal 2024. La competiție, care va fi găzduită de Germania, vor participa 24 de echipe naționale, printre care cea a Italiei, Germaniei, Angliei, Belgiei, Portugaliei, Spaniei, dar și a României.
Campionatul European se desfășoară o dată la patru ani, însă din cauza pandemiei de Covid-19 competiția din 2020 a fost amânată pentru vara anului 2021. Învingătoarea de atunci a fost Italia, care a învins în finală naționala Angliei, cu scorul de 3:2, după loviturile de departajare.
Eurovision Song Contest
Cea mai mare competiție muzicală de pe continentul european revine în acest an în ce-a de-a 68-a ediție. Concursul se va desfășura la Malmo, după ce anul trecut Suedia, fiind reprezentată de interpreta Loreen, a luat marele premiu.
Prima semifinală se va desfășura pe 7 mai, a doua este preconizată pe 9 mai, iar marea finală va avea loc pe 11 mai, zi de sâmbătă.
R. Moldova va participa și ea în cadrul concursului, reprezentantul țării noastre urmând să fie ales pe 17 februarie, când va avea loc Finala Națională.
Jocurile Olimpice de vară din 2024
O altă veste bună pentru fanii sportului este desfășurarea Jocurilor Olimpice de vară, care vor avea loc în perioada 26 iulie – 11 august 2024. Ediția din acest an este a treizeci și treia la număr și se va desfășura în Paris, Franța.
Jocurilor Olimpice de vară este cel mai mare eveniment multi-sportiv și are loc o dată la patru ani.
Alegeri prezidențiale în SUA, Rusia și Ucraina
De luni de zile, Ucraina a fost prinsă într-o dezbatere aprinsă cu privire la necesitatea ca țara să organizeze alegeri prezidențiale în luna martie a anului viitor, așa cum era prevăzut inițial, notează BBC. Toate alegerile, inclusiv cele prezidențiale, sunt însă interzise în conformitate cu actuala lege marțială a țării, impusă după ce Rusia a lansat invazia sa la scară largă în februarie 2022.
Mulți ucraineni sunt indignați de această idee, temându-se scrutinul ar putea distrage atenția națiunii de la lupta pentru supraviețuire.
Tot în 2024 se încheie al patrulea mandat al președintelui rus, Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin, care stă la conducerea țării de 23 de ani, a depus deja documentele la Comisia Electorală Centrală a Federației Ruse pentru a candida pentru încă un mandat.
Pe 5 noiembrie 2024, zeci de milioane de americani vor merge la vot pentru a-şi alege al 60-lea președinte al țării.
Europarlamentarele
Peste 400 de milioane de alegători din 27 de ţări europene sunt chemaţi să desemneze 720 de europarlamentari la început de iunie, în cadrul unui scrutin transnaţional, scrie Agerpres.