Ala Ambrosie: „Muzeul nostru e o legătură frumoasă între strămoșii noștri, între trecutul nostru cu prezentul și e o carte de vizită pentru viitoarele generații”

Ala Ambrosie, bibliotecară la gimnaziul din Țînțăreni, și-a transformat pasiunea pentru moștenirea culturală într-un muzeu dedicat tradițiilor și amintirilor strămoșești, găzduit chiar în incinta școlii. Început cu un caiet de poezii din 1926, muzeul adună acum obiecte de mare valoare sentimentală donate de săteni, fiecare purtând o poveste unică.

Cu sprijinul sătenilor, Ala Ambrosie își propune să păstreze vie memoria strămoșilor pentru generațiile viitoare. „Am luat inițiativa asta chiar ca pe un copil, cu mult drag. Îl crești și vrei să-l educi, și vrei să fie cel mai bun și cel mai educat, și să rămână în amintire și să zică lumea că uite ce copil a crescut. Așa vreau și cu muzeul să fie”, povestește ea. 

„Începutul a fost, totuși, un caiet cu poezii din 1926”

Ala Ambrosie este de aproape două decenii bibliotecară la gimnaziul din Țînțăreni. Recent, ea a devenit sufletul unui muzeu amenajat în incinta gimnaziului din localitate.

„Undeva prin anii 2019 mi-a venit o idee prin care am vrut să păstrez o amintire despre tot ce e legat de strămoși, de obiceiuri, de tradiții. Nu muncesc eu singură la el, muncim mai mulți, suntem o echipă. Am fost susținută de profesori chiar de la bun început, și de doamna director, și de domnul primar, și chiar de săteni”, relatează femeia.

Susține că totul a început de la un caiet cu poezii din 1926, moștenit de la bunicul său. Caietul a motivat-o să adune, să conserve și să expună o mulțime de obiecte ce au semnificație profundă pentru săteni. 

„Începutul a fost totuși un caiet cu poezii din 1926. Iată îs aproape 100 de ani. E scris de un bunel de-al meu. Tatăl meu, înainte de a muri cu vreo jumătate de an, mi-a dat icoana ceea de cununie a familiei și caietul și mi-a spus: «La tine o să se păstreze.» Într-o zi, făcând ordine, am zis să văd ce e în caietul acela. Am rămas foarte mișcată. Iată acesta a fost imboldul. E un caiet extraordinar, cu poezii scrise despre amintiri, poezioare de dragoste scrise chiar și în franceză, compuse de bătrânii ceia din 1926 când nu aveau lumină, literatură suficientă. Sunt scrise impecabil, un scris parcă e din caietul de caligrafie cu penița muiată în cerneală. Cine a văzut caietul, a rămas șocat”, spune Ala Ambrosie.

„E o amintire extraordinară despre bunelul, sora lui – sunt oameni care, cred eu, au fost o elită a satului. Au fost ridicați din motive politice. Iaca bunelul a fost împușcat într-un subsol în Orhei”, povestește femeia.

„Lasă să rămână pentru tânăra generație”

Fiecare exponat din muzeu are o poveste a sa, fie că este un covor țesut manual, o ladă de zestre veche sau un prosop brodat cu migală.

„Mulți dintre acei care ne-au dat obiectele nici nu mai sunt în viață. Le-au dăruit cu simpla încredere că nu o să le dea nimeni la foc și nu o să le arunce, dar vor rămâne. Pe fiecare obiect, pe fiecare exponat eu scriu de la cine e, cine l-a adus. Las’ să fie…”, susține Ala Ambrosie. Printre exponatele muzeului se numără covoare, prosoape, broderii, icoane, unelte agricole, mobilă veche și multe alte obiecte ascunse prin cutii, pe care bibliotecara abia așteaptă să le aranjeze într-o sală nouă. Toate au fost donate de săteni, majoritatea purtând amintirile celor care le-au folosit. „Când îmi dă cineva, mă duc să iau repede ca să nu se răzgândească. Dar când sunt ale mele, eu am când le duce. De la mine n-o să mi le ia nimeni, eu n-am să mă răzgândesc”, susține bibliotecara.

Soțul îi oferă suport și o ajută atunci când trebuie să ia vreun obiect din localitate. „Când e necesitatea de a transporta un obiect – o ladă, un dulap mare, o sofcă moldovenească, soțul se implică. E cointeresat, mă întreabă și dacă trebuie, mă ajută”, spune femeia.

„N-am obiecte care să-mi fie dragi aparte, fiecare cu istoria lui. Am un dulap din 1920, o sofcă de prin ’56 și una de prin ’40, așa și se numeau – «sofcă». Covor am  adus și eu, a adus și directorul, și o bătrânică din sat. Niște țolișoare moldovenești, niște obiecte de casă. Mai am niște prosoape extraordinare, care sunt pentru legatul nașului cel mare și pentru cununie, înmormântări. Ce mai am? Un sunduc, o ladă de zestre, care tot e foarte veche. Sunt obiecte legate de tradiții, obiceiuri, de strămoși, de modul lor de viață, de îndeletniciri, cum păstrau apa, de exemplu, în burluie, cum umpleau borșul în altfel de gavanoase, cum pisau usturoiul”, povestește Ala Ambrosie. 

Îngrijește singură de exponate, le restaurează după posibilitate și face totul fără a fi remunerată. Foto:

„Lasă să rămână pentru tânăra generație”, susține ea. Întrebată cum le reușește pe toate, Ala Ambrosie ne-a răspuns că o face cu multă dragoste și dăruire. „Am luat inițiativa asta chiar ca pe un copil, cu mult drag. Îl crești și vrei să-l educi, și vrei să fie cel mai bun și cel mai educat, și să rămână în amintire și să zică lumea că uite ce copil a crescut. Așa vreau și cu muzeul să fie”, zice aceasta.

„Le prinde bine și la o educație pentru societate, istorie, geografie, la o oră de clasă, la o șezătoare”

Fiecare vizitator care trece pragul muzeului pleacă fie cu o amintire, fie cu un sentiment de recunoștință și respect pentru strămoșii care au trăit, au muncit și au lăsat în urmă aceste comori. Elevii gimnaziului sunt oaspeții care pășesc pragul muzeului cel mai des.

„Când vin la bibliotecă să schimbe cărțile, copiii intră prin muzeu. Mereu fac câte un cerc și îmi zic ce nu au văzut, ce e nou”, mărturisește femeia.

Uneori, Ala Ambrosie e contactată de persoanele care au donat obiecte muzeului, în dorința de a vizita exponatele care le amintesc de părinți și bunici. „Sunt copii care au plecat peste hotare și apoi, când vin vara acasă, mă contactează și vor să vadă ce este în muzeu”, spune aceasta.

Ala Ambrosie consideră că exponatele muzeului pot fi utilizate în cadrul diverselor activități culturale, contribuind la dezvoltarea identității locale.

„Rămâne pentru tinerele generații, rămâne pentru copii. Le prinde bine și la o educație pentru societate, istorie, geografie, la o oră de clasă, la o șezătoare. Permanent sunt diferite activități unde este necesar de amenajat sala festivă”, spune femeia. 
„Muzeul nostru e o legătură frumoasă între strămoșii noștri, între trecutul nostru cu prezentul și e o carte de vizită pentru viitoarele generații, ca să nu-și uite strămoșii, să nu-și uite vatra străbună, să nu-și uite țara, satul. Când se va întoarce cineva în sat, totuși să vină și să-și aducă aminte când a vedea câte un obiect scris că e de la mama lui sau e de la tatăl lui, sau e de la bunelul lui și să spună că da, aici au contribuit și rădăcinile lui”, concluzionează Ala Ambrosie.