Al patrulea accident aviatic din America de Nord din ultima lună: 18 persoane au avut de suferit, după ce o aeronavă s-a răsturnat

O aeronavă Delta Airlines Bombardier CRJ900LR s-a prăbușit, răsturnându-se la aterizarea pe Aeroportul Internațional Toronto. Ca urmare, 18 persoane au fost rănite, notează BBC.
Avionul efectua zborul din SUA Minneapolis. La bord se aflau în total 76 de pasageri și patru membri ai echipajului. Toți au supraviețuit. Totuși, 18 persoane au suferit răni. Medicii au declarat pentru AFP că trei persoane au fost grav rănite, fiind vorba despre un copil, un bărbat în vârstă de 60 de ani și o femeie în vârstă de 40 de ani.
Directoarea executivă a aeroportului, Deborah Flint, nu a putut confirma informația.
„Suntem foarte mulțumiți că nu au existat decese și că rănile au fost relativ minore”, a declarat ea, calificând acțiunile serviciilor de urgență drept exemplare.
Cauza accidentului este necunoscută. Autoritatea pentru Siguranța Transporturilor din Canada a demarat o anchetă. În mass-media s-a speculat că avionul s-ar fi răsturnat din cauza vânturilor laterale puternice în timpul aterizării, însă autoritățile nu confirmă acest lucru.
„Este foarte devreme ( n.r. să tragem concluzii). Este foarte important să nu facem speculații. Ceea ce putem spune este că pista era uscată și nu a existat vânt lateral”, a declarat șeful pompierilor de la aeroport, Todd Aitken.
În urma incidentului, Aeroportul Toronto a suspendat temporar toate zborurile. Aeroportul a fost redeschis între timp, însă două dintre cele cinci piste vor rămâne închise timp de mai multe zile.

O furtună de zăpadă a lovit estul Canadei în cursul weekendului, provocând întârzierea sau anularea multor zboruri. În momentul accidentului, care a avut loc la ora locală 14:15, erau aproximativ -10 grade în zona aeroportului din Toronto.
Accidentul a fost cel de-al patrulea accident aviatic din America de Nord din ultima lună – cel mai mare a fost coliziunea unui avion de pasageri cu un elicopter militar în apropierea pistei aeroportului Reagan din Washington, care a provocat moartea a 67 de persoane.