AIPA anunță că a finalizat procesul de verificare și stabilire a suprafețelor de teren eligibile pentru ajutor financiar destinat fermierilor afectați de secetă
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că a finalizat procesul de verificare și stabilire a suprafețelor de teren eligibile pentru ajutor financiar destinat fermierilor afectați de secetă și arșiță puternică în 2024, la culturile de grâu și porumb. În acest sens, a fost întocmită lista preliminară a potențialilor beneficiari, scrie Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Documentul este disponibil pe site-ul AIPA și servește drept notificare publică pentru toți solicitanții. Agricultorii care nu sunt de acord cu suprafața eligibilă calculată preliminar au posibilitatea de a contesta această decizie prin contactarea reprezentanților AIPA în termen de 15 zile, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor.
Ministerul scrie că în cazul în care potențialii beneficiari nu vor reacționa la notificarea publică efectuată de AIPA, aceasta va fi considerată ca acceptare tacită din partea fermierilor și suprafața stabilită va fi luată ca bază la calcularea cuantumului financiar per beneficiar.
Lista poate fi consultată pe pagina oficială a AIPA, în secțiunea „Intervenții ale Guvernului”, rubrica „Ajutor financiar 2024”, sau accesând următorul link: https://aipa.gov.md/en/suport-financiar.