Actrița Elena Chioibaș: amintiri din Crăciunul copilăriei
Doar câteva zile mai sunt până la Crăciun. Mare forfotă mai era in curtea părintească în zilele din preajma Crăciunului, chiar daca toți, obligatoriu, trebuiau să fie atei, oamenii își vedeau de treabă și de sărbători.
Noi, copiii, ne trezeam singuri, fără deșteptător și fără ca vocea blândă a mamei să ne roage repetat să ne trezim.
Se dădeau jos din pod două cratițe de aluminiu, acelea de 4 căldări, în care se încălzea apa la cotlon. Se extindea furtunul de apă ca să ajungă între cele două case din curte, ceaunul cel mare era pus pe aragaz, se ascuțeau toate cuțitele, vase mari și mici, erau puse la îndemână, într-un colț de masă mama îți punea cutiuța cu mirodenii, sare, ulei, câteva cârpe din material mai aspru, că nu erau bureți și când totul era aproape gata punea mâna pe telefon și îl suna pe Georgel, fratele ei, iar tata se ducea la Nicu Lăzăruş care era nelipsit când se tăia un iepure, o oaie sau un porc în gospodărie. Tata nu tăia nici măcar o găină, pichiriță sau hulubi, de care îi plăcea să aibă grijă. Veneau câțiva vecini, se fierbea izvar cu coajă de mandarine, cuișoare, piper negru și nu mai știu ce mirodenii greu de găsit pe la noi, care erau aduse de tanti Ana, tocmai de la Pitești.
Atmosfera aceasta, în care noi mai mult încurcam decât ajutam, îmi plăcea enorm. îmi plăceau zilele în care aveam musafiri, iar acestea din ultima sâmbăta de dinainte Crăciun aveau o misiune specială – tăiau porcul.
Aveam mari emoții. Îmi era milă, frică îmbinate cu un soi de bucurie și nerăbdare. Când mama zicea “plecați în casă” nimeni nu se opunea. Intram în bucătărie, inima sărea din piept, așteptăm guițatul disperat al porcului de dinainte de a-și da duhul. De uitau de noi și nu ne strigau ca să ieșim afară, ieșeam imediat cum auzeam râsete și începea să miroase a pârlit. Ne cățăram pe porcul înfășat, semn de spor la animale în anul care vine. Așteptăm apoi o bucățică de șorici.
Pahar după pahar servit, făceau ca musafirii să se și cherchelească, glumele deveneau mai pipărate și, evident, că ne alungau “la mă-ta”. După ce tăiau burta și scoteau de acolo totul, ne chemau ca să ducem în bucătărie ficatul, plămânii, splina, inima, ligheanul cu sânge, bucăți de carne din care mama făcea “pomana porcului”. Un soi de mâncare, preponderent din carne în care se turna un pahar mare de vin roșu. Tocmai când începea să miroase gustos uitam treptat de inima din castron și ligheanul cu sânge. Nu am să vă povestesc mai multe, că este lungă povestea. Vă zic doar că murăturile erau nelipsite la “pomenire”. Era vesel! Era viață!
Doamne, azi casele sunt goale. În curte – liniște. Mos Nicu, Georgel, vecinii și mama cu tata, sper că ne veghează de sus.
Eu am cumpărat câteva kilograme de carne. In timp ce o porționez simt cum lacrimile își croiesc cărări pe obrajii mei îmbătrâniți, întrebări fără răspuns, amintiri prețioase și un amalgam de durere îmbinată cu frică, așa o stare ca în dimineața sâmbetei de dinainte de Crăciunul copilăriei.
Elena Chioibaș este actriță, una dintre fondatoarele Teatrului „Eugene Ionesco”. Acum 20 de ani, a luat drumul străinătății. În Irlanda de Nord, unde s-a stabilit după migrarea din R. Moldova, a muncit în diverse sfere, încercând să reziste.
