Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Actorul de origine română Sebastian…

Actorul de origine română Sebastian Stan, premiat la Gala Globurilor de Aur 2025 pentru rolul din „A Different Man”

Sursa foto: epochtimes-romania.com

Actorul de origine română Sebastian Stan a obţinut prima sa victorie la Globurile de Aur pentru „A Different Man”. În film, Stan joacă rolul unui bărbat cu neurofibromatoză. În discursul său, Stan a încurajat acceptarea şi susţinerea rolurilor incluzive. „Ignoranţa şi disconfortul nostru cu privire la handicap şi desfigurare trebuie să înceteze acum”, a spus el, scrie G4Media.

Stan a vorbit, de asemenea, despre primirea celuilalt rol recent al său, cel al fostului preşedinte Donald Trump în „The Apprentice”.

„Acesta nu a fost un film uşor de făcut şi nici „The Apprentice”, celălalt film din care am avut norocul să fac parte şi de care sunt mândru”, a spus el. „Acestea sunt subiecte dure, dar aceste filme sunt reale şi sunt necesare, şi nu ne putem teme şi nu putem privi în altă parte”.

Ceremonia de decernare a Globurilor de Aur a avut loc la Los Angeles, iar Adrien Brody, Zoe Saldaña, Kieran Culkin, Jean Smart, Jeremy Allen White, Colin Farrell, Demi Moore, Jodie Foster, Ali Wong, Jessica Gunnin, Hiroyuki Sanada, și Tadanobu Asano se numără printre câştigători la secţiunile de interpretare. Peter Straughan a câştigat premiul pentru Cel mai bun scenariu de film pentru „Conclave”, în timp ce „Emilia Pérez” a fost desemnat Cel mai bun film în altă limbă decât engleza, transmite News.ro.

„The Brutalist”, cu Adrien Brody, a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun film – dramă.

„Shogun” (FX/ Hulu) a fost desemnat cel mai bun serial – dramă.

„Baby Reindeer” a câştigat Globul de Aur pentru miniserie, antologie sau film realizat pentru televiziune. Creatorul Richard Gadd a avut un discurs emoţionant.

Colin Farrell a primit duminică seara Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o miniserie, antologie sau într-un film realizat pentru televiziune cu rolul din „The Penguin”.

Demi Moore a câştigat primul ei Glob de Aur pentru interpretare feminină într-un film, musical sau comedie, cu rolul din „The Substance”.

Lista câştigătorilor:

FILM

Cel mai bun film – dramă: „The Brutalist” (A24)
Cel mai bun film – comedie/ musical:
Cea mai bună actriţă într-un film – dramă: Fernanda Torres („I’m Still Here”)
Cel mai bun actor într-un film – dramă: Adrien Brody („The Brutalist”)
Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/ musical: Demi Moore („The Substance”)
Cel mai bun actor într-un film – comedie/ musical: Sebastian Stan („A Different Man”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un film: Zoe Saldaña („Emilia Perez)
Cel mai bun actor în rol secundar într-un film: Kieran Culkin („A Real Pain”)
Cel mai bun regizor: Brady Corbet („The Brutalist”)
Cel mai bun scenariu: Peter Straughan („Conclave”)
Cel mai bun film de animaţie: „Flow”
Cel mai bun film într-o limbă străină: „Emilia Perez” (Franţa)
Cea mai bună coloană sonoră: Trent Reznor and Atticus Ross („Challengers”)
Cel mai bun cântec: „El Mal” („Emilia Perez”)