Principală  —  IMPORTANTE   —   Accident rutier în România între…

Accident rutier în România între un autocamion și un microbuz înmatriculat în R. Moldova: trei persoane au murit, iar alte cinci au ajuns la spital

Sursa foto: libertatea.ro

Un accident rutier grav între un autocamion și un microbuz s-a produs luni dimineață, 7 aprilie, în zona localității Câțcău, România. Trei persoane au decedat, iar alte cinci, între care un copil de un an, au fost transportate la spital. Microbuzul era înmatriculat în R. Moldova, scrie Biziday.

Reprezentanții Ministerului de Externe al R. Moldova nu au venit deocamdată cu un comentariu.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din România (IGSU), cele trei victime încarcerate nu au mai putut fi salvate. Șoferul camionului cu care microbuzul a intrat în coliziune este ușor rănit și a refuzat transportul la spital.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul a fost oprit temporar pe DN, 1C Baia Mare – Dej, în zona localității Câțcău, județul Cluj, din cauza accidentului rutier.

Oamenii legii efectuează cercetări pentru determinarea cauzelor producerii accidentului.