Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Accident rutier în comuna Băcioi,…

Accident rutier în comuna Băcioi, soldat cu un deces. Detalii de la Poliție

Imagine simbol. Foto: Inspectoratul de Poliție Orhei/ Facebook

O femeie a decedat după ce a fost implicată vineri dimineața, 12 iulie, într-un accident rutier care a avut loc în comuna Băcioi. Potrivit unui comunicat al Poliției, victima avea 54 de ani.

Preliminar, la fața locului, polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs după ce un bărbat de 60 de ani, fiind la volanul unui Daewoo, a efectuat manevra de întoarcerea de pe acostament fără a se asigura. În rezultat, automobilul acestuia s-a ciocnit cu un Ford, condus regulamentar de un bărbat de 43 de ani.

„În urma impactului, conducătorul Daewoo și pasagera acestuia, o femeie de 54 de ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. La scurt timp, însă, femeia a decedat”, se explică în comunicatul Poliției.

Oamneii legii precizează că pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.