Principală  —  IMPORTANTE   —   Accident rutier grav la Dondușeni.…

Accident rutier grav la Dondușeni. Un bărbat a decedat, iar patru persoane au ajuns la spital după ce o mașină a ajuns într-un copac

Sursa foto: Poliția R. Moldova

Poliția cercetează cauzele unui accident rutier grav produs noaptea trecută, 8 iulie, în orașul Dondușeni. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției (IGP), un bărbat a decedat, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce mașina cu care se deplasau s-a inversat și a fost proiectată într-un copac.

Tragedia s-a întâmplat puțin după miezul nopții. La fața locului, preliminar, polițiștii au stabilit că un BMW, condus de un bărbat de 28 de ani, a derapat de pe traseu după care s-a inversat și s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului.

„În urma impactului, șoferul și patru pasageri din automobil, un tânăr de 21 de ani, două minore de 16 și una de 12 ani au ajuns la spitalul din Edineț. Astăzi, șoferul a decedat la spital”, se spune într-un comunicat al IGP.

Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.