„Absolut nefondate”. Reacția avocatului trimis în judecată pentru trafic de influență după ce ar fi primit 6000 de euro sub controlul organelor de urmărire penală
Mircea Carp este avocatul trimis pe banca acuzaților pentru trafic de influență, conform informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată. Solicitat de Ziarul de Gardă, acesta a respins acuzațiile procurorilor anticorupție, calificându-le drept „absolut nefondate”.
Avocatul acuză procurorii că ar fi păstrat cauza penală la Procuratura Anticorupție (PA) după ce instituția și-ar fi pierdut din competențe.
„(…) Este vorba despre o provocare din partea Procuraturii Anticorupție (…). Conform noilor modificări din Codul de procedură penală, care au intrat în vigoare pe 1 martie 2024, Procuratura Anticorupție în cauza penală în care eu am calitatea deja de inculpat urma să transmită procurorului general respectiva cauza penală ca să o transmită după competență la procuratura de sector. Contrar prevederilor prezentului Cod, fără a avea competență materială, pe 29 aprilie a fost emisă o nouă ordonanță de punere sub învinuire și în luna iunie a fost întocmit rechizitoriul. Mai mult ca atât, mie mi s-a incriminat săvârșirea infracțiunii de trafic de influență cu obținerea rezultatului în urma faptului că pe 1 august 2023 Procuratura Anticorupție mi-a transmis 6000 de euro printr-un interpus – un client, și îmi spune că cu acești bani am influențat o decizie.
Decizia în acel dosar penal era deja luată pe 30 iunie (2023, n.red.) (…). Sunt acțiuni de provocare și de organizare efectuate de către ofițerii Centrului Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție (…). Am fost plasat în arest preventiv absolut ilegal (…). Am fost plasat două luni în arest preventiv și o lună în arest la domiciliu (…)”, a declarat Mircea Carp.
Mircea Carp este membru al Baroului Chișinău din decembrie 2017.
Pe 10 iunie 2024, PA a anunțat, printr-un comunicat, că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond cauza penală de învinuire a unui avocat din municipiul Chișinău care îi este incriminată săvârșirea traficului de influență pretins asupra persoanelor publice și cele cu funcție de demnitate publică.
Cauza penală a fost pornită în iulie 2023, de către Centrul Național Anticorupție (CNA), în baza unui denunț, în aceeași zi fiind retrasă și transmisă Procuraturii Anticorupție pentru exercitarea urmăririi penale.
„Potrivit probelor administrate, avocatul, susținând că are influență asupra persoanelor publice și cele cu funcție de demnitate publică, a pretins inițial de la un client de-ai săi între 2000 și 3000 de euro, pentru a obține o decizie favorabilă în privința sa, ultimul fiind bănuit în cadrul unei cauze penale.
Ulterior, sub pretextul realizării influenței pretinse, avocatul a continuat acțiunile sale și, în timpul unor discuții telefonice, a solicitat de la același client suma de 6000 de euro, bani ce i-a primit personal, sub controlul organelor de urmărire penală. Ca rezultat al acestor acțiuni, la scurt timp după primirea banilor, avocatul i-a transmis clientului o ordonanță, prin care acesta era scos de sub urmărire penală și dosarul penal era clasat”, se spune în comunicatul PA.
Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția. Cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunii de trafic de influență, acesta riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 150 000 la 200 000 lei sau închisoare de la 2 la 7 ani.
În noiembrie 2023, Parlamentul a votat un proiect de lege care prevede că PA investighează cazurile de corupție la nivel înalt. Documentul prevedea modificarea Codului de procedură penală astfel încât PA să fie abilitată să investigheze infracțiunile de corupție săvârșite de funcționarii de nivel înalt. Mai exact, este vorba despre infracțiunile săvârșite de persoanele al căror mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituția R. Moldova sau care sunt învestite în funcție, prin numire sau alegere, de către Parlament, președintele R. Moldova sau Guvern, excepție fiind primarii, viceprimarii și consilierii locali. Printre persoanele vizate de aceste modificări legislative sunt președintele țării, deputați, miniștri, procurori, judecători, conducători ai autorităților administrative centrale sau ai instituțiilor subordonate Guvernului și Parlamentului etc.
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.