A murit actorul care l-a jucat pe Darth Vader
Fostul culturist Dave Prowse, care a devenit arhicunoscut după ce l-a jucat pe Darth Vader în trilogia originală „Star Wars”, a murit la vârsta de 85 de ani, scrie BBC, citat de Digi24.ro.
„Fie ca Forța să fie cu el pentru totdeauna!”, a spus agentul său, Thomas Bowington, care a făcut anunțul morții, fără să dea amănunte despre cauze.
Dave Prowse a fost distribuit în rolul lui Vader datorită fizicului său impresionant: sportivul era un culturist care avea 1,98 m înălțime.
Regizorul George Lucas l-a remarcat în 1971, în filmul „Portocala mecanică”, unde Prowse juca un rol de bodyguard, și l-a chemat la o audiție pentru rolurile lui Darth Vader și Chewbacca, în primul „Star Wars” din trilogie, din 1977: Episodul IV – „O nouă speranță”.
Ulterior, Prowse a declarat într-un interviu că l-a ales pe Vader în locul lui Chewbacca pentru că „întotdeauna îți rămân în memorie băieții răi”.
El a mai apărut în „James Bond – Casino Royale”, „Doctor Who” și alte producții cinematografice.
Sportivul transformat în actor a fost însă cel mai mândru de rolul său de Green Cross Code Man, un supererou creat în anii 1970, într-o campanie de conștientizare a pericolelor rutiere pentru pietoni în Marea Britanie.